HTC lansează noul HTC One

F.A.
Comunicate de presă / 19 februarie 2013

HTC, lider global în designul şi inovaţia în telefonia mobilă, a lansat, astăzi, noul HTC One, conform unui comunicat remis redacţiei.

Noul HTC One dispune de funcţii precum HTC BlinkFeed, HTC Zoe şi HTC BoomSound.

Peter Chou, CEO HTC Corporation, a declarat: "Consumatorii sunt, astăzi, asaltaţi de un flux constant de ştiri şi informaţii. Deşi telefoanele mobile sunt mijlocul prin care consumatorii ţin legătura cu cei dragi sau află cele mai importante informaţii, acestea nu au reuşit până acum să ţină pasul cu modul în care aceştia le utilizează de fapt. O abordare nouă şi diferită este necesară, iar prin noul HTC One, este exact ceea ce am realizat: am reimaginat experienţa pe un telefon mobil, plecând de la nevoile esenţiale tocmai pentru a reflecta această nouă realitate".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb