Hyundai şi Michelin vor dezvolta o nouă generaţie de anvelope pentru vehicule electrice

A.B.
Internaţional / 29 noiembrie 2025

Hyundai şi Michelin vor dezvolta o nouă generaţie de anvelope pentru vehicule electrice

Hyundai Motor Group şi Michelin au semnat un nou memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea unei generaţii avansate de anvelope, potrivit Economica.net, de la care preluăm cele ce urmează. Cele două companii vor lucra împreună la realizarea unor anvelope cu rezistenţă scăzută la rulare şi performanţe superioare, folosind soluţii tehnologice de ultimă generaţie.

Parteneriatul, stabilit pe o perioadă de trei ani, vizează cercetarea şi dezvoltarea a două tipuri distincte de anvelope: unele optimizate pentru eficienţă şi consum redus de energie, altele orientate către performanţă în condiţii de exploatare intensă. Colaborarea are ca obiectiv adaptarea produselor la evoluţia rapidă a vehiculelor electrice şi autonome, inclusiv la cerinţe precum capacitatea mare de încărcare, manevrabilitatea şi sustenabilitatea.

„Ne aşteptăm să obţinem inovaţii în tehnologia anvelopelor care vor conduce piaţa mobilităţii viitorului. Vom utiliza soluţii avansate, valorificând capacităţile specializate ale ambelor companii în domeniul mobilităţii şi tehnologiilor anvelopelor”, a declarat Yongsuk Shin, vicepreşedinte în cadrul Hyundai Motor Group.

Colaborarea dintre Hyundai şi Michelin nu este nouă. Memorandumul semnat în 2017 a stat la baza dezvoltării tehnologiilor utilizate pentru anvelopele modelului Hyundai Ioniq 5, iar acordul din 2022 a generat progrese semnificative în predicţia uzurii anvelopelor şi în îmbunătăţirea performanţei de frânare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb