IASB lansează procesul de consultare cu privire la principiile sale fundamentale

F.A.
Comunicate de presă / 29 iulie 2013

Consiliul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB) lansează procesul de consultare cu privire la principiile sale fundamentale, ceea ce reprezintă o oportunitate "unică", în opinia KPMG, arată un comunicat de presă.

Documentul "Revizuirea Cadrului Conceptual al Raportării Financiare" a fost publicat în iulie şi este supus dezbaterii publice până pe 14 ianuarie 2014.

Mark Vaessen, coordonator al reţelei globale IFRS din cadrul KPMG a declarat: "Criza financiară globală a generat nenumărate discuţii cu privire la adecvarea standardelor globale de contabilitate. Această consultare organizată de Consiliul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB) vine într-un moment oportun pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate în ultimul timp cu privire la IFRS, inclusiv în ceea ce priveşte complexitatea tot mai mare a raportărilor financiare. S-au ridicat, de asemenea, semne de întrebare cu privire la aspecte fundamentale precum rolul situaţiilor financiare în evaluarea modului în care conducerea şi-a îndeplinit responsabilităţile, importanţa contabilizării la valoare justă în cadrul IFRS şi ce înseamnă de fapt performanţa financiară. Este crucial ca toate părţile interesate de procesul de raportare financiară din întreaga lume să îşi aducă contribuţia la aceste discuţii lansate de IASB. Nu trebuie să pierdem această oportunitate".

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb