IBR oferă, în premieră, cursuri de iniţiere şi perfecţionare în programe tip Office 2010

F. A.
Bănci-Asigurări / 28 iulie 2011

Institutul Bancar Român (IBR) anunţă că va fi primul furnizor autorizat de cursuri cu module de instruire şi practică tip Office 2010 în domeniul tehnologiei informatice şi de comunicare, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Institutul Bancar Român (IBR) este beneficiar al proiectului "Dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor din sectorul financiar-bancar prin promovarea utilizării noilor tehnologii informatice şi de comunicare în vederea creşterii adaptabilităţii şi competitivităţii - TICFIN" cu o perioadă de implementare de 32 de luni şi o valoare totală de 10.440.117 lei.

Obiectivul general al TICFIN este creşterea competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor informatice ale angajaţilor din sectorul serviciilor financiare, pe baza noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării (TIC), prin furnizarea unor programe de formare profesională continuă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb