ÎCCJ: Decizia CEDO şi litigiul cu Guvernul privesc chestiuni juridice distincte

Instanţa supremă a luat act de decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi consideră că aceasta trebuie analizată în integralitatea sa, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei şi la ansamblul considerentelor reţinute de Curte, potrivit unui comunicat al ÎCCJ. Decizia reafirmă principii fundamentale ale statului de drept: caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti definitive, obligaţia autorităţilor publice de a asigura executarea acestora şi necesitatea respectării echilibrului dintre drepturile individuale şi interesul public. Totodată, Curtea recunoaşte că executarea obligaţiilor financiare ale statului poate fi eşalonată, în condiţii determinate, fără ca această posibilitate să echivaleze cu înlăturarea obligaţiei de plată sau cu lipsirea de efecte a hotărârilor definitive.

În acest context, este necesară o distincţie juridică esenţială între situaţia examinată de CEDO şi litigiul iniţiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Guvernului şi a Ministerului Finanţelor. Cauza analizată de instanţa europeană a privit compatibilitatea mecanismelor succesive de eşalonare şi a întârzierilor în executarea hotărârilor judecătoreşti cu garanţiile oferite de Convenţie. În schimb, litigiul iniţiat de Înalta Curte nu a avut ca obiect contestarea, în principiu, a posibilităţii legale de eşalonare a obligaţiilor financiare şi nici înlăturarea mecanismelor instituite de legiuitor. Problema juridică supusă instanţei naţionale a vizat respectarea de către autorităţile executive a propriului cadru normativ şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg din acesta, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea resurselor bugetare necesare executării hotărârilor judecătoreşti, potrivit chiar calendarului de eşalonare stabilit unilateral de către guvern.

Cu alte cuvinte, una este posibilitatea statului de a reglementa modalitatea şi calendarul executării unor obligaţii, iar alta este obligaţia autorităţilor statului de a respecta chiar regulile pe care le-au instituit. Această distincţie este esenţială pentru înţelegerea corectă a celor două cauze, iar decizia CEDO nu reprezintă o soluţionare a litigiului iniţiat de Înalta Curte şi nu poate fi prezentată ca validând sau invalidând automat pretenţiile formulate într-un proces cu obiect şi temeiuri juridice distincte. Înalta Curte respectă autoritatea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi consideră că dezbaterea publică trebuie să pornească de la conţinutul efectiv al deciziei, nu de la interpretări selective sau de la extrapolări care depăşesc limitele cauzei examinate.