Ilie Bolojan a afirmat că bugetul de stat pe anul viitor va fi adoptat la final de ianuarie

A.D.
Politică / 11 decembrie, 08:07

Sursa: Facebook

Sursa: Facebook

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seara că bugetul de stat pentru anul viitor ar urma să fie adoptat la finalul lunii ianuarie 2026, întrucât înainte trebuie aprobate toate legile care să permită un buget predictibil şi respectarea ţintei de deficit, potrivit afirmaţiilor sale la emisiunea de la B1 TV.

„Final de ianuarie. Depindem de procedurile parlamentare, depindem de adoptarea tuturor legilor, care să ne permită, aşa cum v-am spus, să avem un buget care este predictibil, care ne duce către respectarea ţintei, în aşa fel încât să ne reducem deficitul şi care creează condiţii pentru dezvoltare din a doua jumătate a anului următor, atunci când şi inflaţia ar trebui să scadă la un nivel mult mai mic decât este astăzi”, a precizat premierul în emisune.

În context, el a comentat, întrebat pe acest subiect, şi o declaraţie a preşedintelui Nicuşor Dan care a spus că va promulga bugetul de stat cu o condiţie - să se ţină cont de referendumul de la Bucureşti.

Bolojan a declarat că: „Da, referendumul de la Bucureşti, de fapt, propune ca impozitele care se colectează de la bucureşteni să fie împărţite într-o formulă echitabilă prin Consiliul General. Ce trebuie să recunoaştem deschis? În ultimii 20 de ani, cel puţin de când urmăresc ce se întâmplă în administraţie, împărţirea resurselor Capitalei s-a făcut pe baza unei dispute între primarul general şi primarii de sector. Când primarul general era de la partidul de guvernământ avea o poziţie mai importantă, lua o parte mai mare din bani. Când primarii de sector erau mai puternici şi primarul general nu era din coaliţia de guvernământ, sau nu avea o relaţie bună cu decidenţii de acolo, ponderea mai mare se ducea la primăriile de sector. Cert este că banii în Bucureşti trebuie distribuiţi în aşa fel încât să ajungă la Primăria Generală sau de sector, care are în responsabilitate gestionarea problemelor respective şi a căror rezolvare ţine de o anumită sumă de bani. Deci, practic, banii ar trebui să urmeze problemele de rezolvat. (...) Şi această formulă pe care a ridicat-o domnul preşedinte vine să respecte, practic, voinţa cetăţenilor din Bucureşti, care la alegerile locale au votat şi acest referendum prin care s-au exprimat în felul acesta”.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0894
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4330
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8244
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.8642

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb