Ilie Bolojan a discutat cu FMI despre consolidarea fiscală şi priorităţile reformelor guvernamentale

I.S.
Comunicate de presă / 30 septembrie 2025

Ilie Bolojan a discutat cu FMI despre consolidarea fiscală şi priorităţile reformelor guvernamentale

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întrevedere cu Jeroen Clicq, Director Executiv al Fondului Monetar Internaţional, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Discuţiile s-au concentrat asupra situaţiei bugetare actuale şi a măsurilor necesare pentru corectarea deficitului.

Premierul a prezentat motivele care au impus reformele recente şi a arătat că direcţiile prioritare vizează reducerea cheltuielilor, creşterea colectării veniturilor şi orientarea resurselor către domenii cu potenţial de dezvoltare, precum energie şi agricultură.

Şeful Executivului a subliniat că măsurile sunt indispensabile pentru asigurarea stabilităţii fiscale şi pentru reducerea unor dezechilibre şi inechităţi sociale. Totodată, a accentuat importanţa unei alocări mai eficiente a banului public, prin susţinerea proiectelor care aduc randament economic şi plus-valoare comunităţilor.

Potrivit sursei, directorul executiv al FMI a confirmat că România se află pe o traiectorie corectă în procesul de consolidare fiscală şi a asigurat sprijin pentru continuarea reformelor. De asemenea, a evidenţiat necesitatea stabilităţii politice pentru implementarea măsurilor adoptate de Guvern.

În încheiere, prim-ministrul Ilie Bolojan a reiterat că Guvernul va continua să urmărească disciplina fiscală, responsabilitatea în cheltuirea banului public, reducerea inechităţilor sociale şi creşterea eficienţei colectării veniturilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2270
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4991
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7148
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0306
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.8982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
explorebucharest.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb