Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, relatează news.ro. În cadrul discuţiilor, Ilie Bolojan a subliniat importanţa formării rapide a unui guvern stabil, necesar pentru menţinerea încrederii partenerilor internaţionali şi a investitorilor.
Potrivit Senatului, discuţia s-a concentrat pe întărirea parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării şi promovarea valorilor democratice împărtăşite de cele două ţări. "Ilie Bolojan a subliniat importanţa formării rapide a unui guvern stabil, necesar pentru menţinerea încrederii partenerilor internaţionali şi a investitorilor", se arară în comunicatul oficial.
Potrivit sursei, Senatul mai menţionează că cei doi oficiali au convenit să menţină un dialog instituţional activ şi să lucreze împreună pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, în contextul provocărilor de securitate din regiune şi la nivel global.
Preşedintele Senatului a transmis, în plus, că parteneriatul strategic cu SUA rămâne o prioritate pentru România, alături de angajamentele asumate în cadrul Uniunii Europene.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 16:57)
Dan da scris ca nu se mareste TVA.Bolojan ca trebuie umblat la ce se colecteaza mai arpid,adica TVA.
Dan ca se face guvern cu rabdare,in 3-4 saptamani.Bolojan sa se faca rapid.
Miroase asa ca-s intelesi sa joace un joc prin care sa devina grea varianta Bolojan premier.PSD nu il voteaza daca intra la guvernare,il voteaza premier doar in guvern minoritar ca sa-si rupa gatul.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 19:42)
hoti si mincinosi sinteti toti.....nu voi ati creat criza bugetara pnl-psd istilor???? nu voi ati creat 3 ministere cu zeci de agentii publice si sute de mii de taietori de frunza la ciini....nu madam firea a creat 22 de srl uri la Primaria Capitalei si a angajat 40.000 de taietori de frunza la ciini...nu voi ati aprobat folosirea masinilor de servici a institutiilor publice , in interes personal?????
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 21:12)
Plus mobila, laptopuri etc.