Premierul Ilie Bolojan a prezentat într-o conferinţă de presă, problemele sistemului de justiţie pe partea de pensionare, el arătând că suntem în situaţia în care două treimi dintre magistraţii din România ies la pensie la 47, 48, 49 de ani şi ani de zile, pensiile au fost mai mari decât salarile lucru care este total anormal şi nu există nicăieri. Premierul a mai anunţat că guvernele României din ultimii ani au trebuit să plătească, prin titluri executorii, aproximativ 10 miliarde de lei, aproximativ 2 miliarde de euro, diferenţe salariale, în acest sistem de justiţie şi că este nevoie de o nouă lege de salarizare care să nu permite interpretări, adăugând că speră ca acest lucru să se realizeze în toamnă.
Premierul Ilie Bolojan a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că urgenţa rezolvării problemei pensiilor speciale are câteva elemente foarte importante. Unul dintre acestea ţine de echitatea socială, deoarece, în condiţiile în care aceste pensii sunt mult mai mari decât orice alte pensii din sectorul public şi privat din România, bazate pe contributivitate, apare o nedreptate socială, cauzată de această diferenţă foarte mare.
El a menţionat că, de asemenea, rezolvarea acestei probleme, dar şi a sistemului de salarizare din justiţie, ţine de eficienţa acestui sistem şi de îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie în România. „Se presupune - şi cred că este corect - faptul că, atunci când un om ajunge la maturitatea vârstei profesionale, ceea ce înseamnă, cu siguranţă, peste 45-50 de ani, după ce a acumulat o experienţă importantă în profesie, să poată pune această experienţă în slujba interesului public. Şi, cu siguranţă, atunci când vom avea un corp de magistraţi care va rămâne în activitate până la vârsta standard de pensionare, dacă vom clarifica cadrul legal şi vom îmbunătăţi calitatea legislaţiei, vom avea o justiţie mult mai performantă în România”, a spus şeful Executivului.
Potrivit lui Bolojan, „unul dintre fundamentele unui stat este sistemul de justiţie, şi este foarte important ca România să aibă un sistem de justiţie funcţional, de încredere, eficient şi independent”. Premierul a prezentat „problemele acumulate în toţi aceşti ani în domeniul justiţiei”. „Una dintre problemele majore este pensionarea prea timpurie. Din cazurile pe care le-am avut în ultimii ani - şi am avut posibilitatea, în decurs de trei luni, la începutul acestui an, să semnez pensionări ale magistraţilor -, suntem în situaţia în care două treimi dintre magistraţii din România se pensionează la 47, 48, 49 de ani, ceea ce este o vârstă foarte redusă, este chiar vârsta maturităţii profesionale, în orice domeniu”, a afirmat Bolojan.
Premierul a afirmat că nu este vorba doar despre o problemă de calitate, ci şi despre una de sustenabilitate în anii următori, deoarece nu mai există oameni care să-i înlocuiască pe cei cu experienţă din sistemele publice, care se pensionează prea devreme, şi astfel nu mai există suficienţi oameni activi pe piaţa muncii. „Prin urmare, avem o criză a forţei de muncă, resimţită puternic, în primul rând, în sectorul privat, dar şi în cel public. De aceea, această propunere vine să crească vârsta de pensionare şi să elimine această problemă care s-a acumulat de-a lungul anilor”, a arătat el.
Premierul a mai declarat că o a doua problemă acumulată în aceşti ani este faptul că valoarea pensiei este raportată la nivelul ultimului salariu.
„Am avut două etape ale acestei acumulări negative. Au fost ani, înainte de 2020, în care, practic, din cauza formulei prevăzute în lege - şi anume că pensia unui magistrat este de 80% din venitul brut -, pensiile ajungeau să fie mai mari decât salariile, ceea ce este total anormal şi nu există nicăieri altundeva”, a subliniat Bolojan. Potrivit premierului, în aceşti ani, pensiile din justiţie au fost la nivelul ultimului salariu, iar dacă facem un calcul al unei pensii medii din acest sistem, constatăm că acestea ajung la aproximativ 24.000-25.000 de lei, adică aproximativ 5.000 de euro net. „Dacă faceţi o comparaţie cu pensia medie din România, care este undeva între 500 şi 600 de euro, ne dăm seama că există o diferenţă foarte mare, iar în niciun sistem european nu există o astfel de prevedere, în care pensia să fie mai mare decât salariul sau să fie egală cu ultimul salariu”, a menţionat Ilie Bolojan.
Şeful Executivului a mai spus că a treia problemă din sistem „nu este rezolvată prin această propunere, deoarece este nevoie de o lege de salarizare clară, iar aceasta nu poate fi elaborată într-un termen foarte scurt, însă estimează că se poate finaliza până în toamnă, pe baza unui dialog cu sistemul de justiţie”.
„Avem legi de salarizare interpretabile, neclare, care, de multe ori, au fost forţate în interpretare. Această situaţie, care ţine atât de calitatea legislaţiei, cât şi de interpretarea ei, ne-a dus în situaţia în care, în ultimii ani, am avut peste 20.000 de acţiuni în instanţele din România, intentate de persoane din sistemul de justiţie, pentru drepturi salariale, bazate pe aspecte ce ţin de discriminare salarială. Faptul că la un parchet special salariile sunt mai mari decât la un parchet obişnuit a fost considerat discriminare. Au existat şi litigii privind sporuri, despăgubiri pentru condiţii improprii de muncă, aşa-numitul VRS (valoarea de referinţă sectorială), un indicator de creştere a salariilor, precum şi acte administrative validate prin hotărâri judecătoreşti. Cert este că, în urma acestor sentinţe în cascadă, guvernele României din ultimii ani au fost obligate să plătească, prin titluri executorii, aproximativ 10 miliarde de lei, adică circa 2 miliarde de euro, reprezentând diferenţe salariale în acest sistem”, a anunţat premierul.
El a menţionat că „s-au făcut eşalonări parţiale; de exemplu, cea de anul trecut nu a fost încă achitată, şi înţelege că mai există un stoc de sentinţe, deoarece aceste sume au fost recalculate, evaluate - alte miliarde de lei -, ceea ce înseamnă un sistem de salarizare impredictibil, care presupune pentru statul român sume importante de bani ce nu pot fi prevăzute şi pentru care nu există estimări clare de la un an la altul”. „În condiţiile în care ne aflăm într-o criză bugetară, cauzată de deficitele mari acumulate şi de dobânzile pe care le plătim pentru creditele contractate, nu ne mai putem permite astfel de lucruri. Este nevoie să intervenim şi să adoptăm o lege a salarizării care să nu permită interpretări, care să fie clară”, a precizat premierul.
El a ţinut să adauge că nu este vorba despre reducerea salariilor, ci despre necesitatea de a asigura predictibilitate, stabilitate şi de a evita aceste zeci de mii de procese „care, oricum, sunt nelalocul lor”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 15:56)
Bolojan stie ce e aia schema Ponzi? Ca dupa moaca e destept de pute. La fel cum este si vicepremierul plingacios tocmai demisionat. Nu este sustenabil nici sistemul general de pensii bai idiotilor!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 16:32)
Aha, si ce-i de facut?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 16:50)
Sa primesca fiecare salariul brut si fiecare, daca vrea, isi face pensie privata si asigurari de sanatate. Statul trebuie scos din sistemul asta de pensii, ca tot ce a facut a fost sa ia de la cei multi sa dea la cativa speciali
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 20:05)
Magistrații de cred că nu mai e bine în magistratură, pot vira spre avocatură sau să devină bugetari în alte sectoare...
Mult succes!......
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 20:07)
Ilie Bolojan: "Sistemul nu mai este sustenabil”,
dar cand a fost ajutat de sistem,sa se catere la putere,
era minunat si extrem de pro-european.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 21:52)
Bolojan nu e sustenabil , fiind mai prost ca Cioclacu.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 21:51)
Demisia infractorule! Minti ca o gazeta ruseasca! Dupa ce ca ai adus infractori in guvern mai ai tupeul sa lovesti in magistrati?