Ilie Bolojan: "În Europa de Est avem acest război hibrid pe care Rusia îl poartă cu cei care susţin Ucraina"

S.B.
Politică / 12 mai

Ilie Bolojan: "În Europa de Est avem acest război hibrid pe care Rusia îl poartă cu cei care susţin Ucraina"

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că în Europa de Est avem acest război hibrid pe care Rusia îl poartă cu ţările care susţin Ucraina şi a precizat că, cu cât aceste ţări sunt mai slabe în interior, cu atâta energiile pe care le au, în loc să le folosească pentru a se apăra, le folosesc pentru a ţine cât cât lucrurile sub control, potrivit news.ro.

Ilie Bolojan a fost întrebat, luni, la Radio Europa Liberă, dacă se poate spune că în acest moment România este atacată în vreun fel.

"România nu este atacată în vreun fel într-o formă directă, în sensul de a fi agresată teritorial. Dar în Europa, în aceşti ani, în afară de războiul din Ucraina care este vizibil, care face victime, înseamnă oameni, înseamnă familii, înseamnă case distruse, există un război care nu se vede, care este un aşa-numit război hibrid pe care practic îl vedem în Europa, dar mai ales în ţările Europei de Est şi mai ales acolo unde există spaţii pentru ca lucrurile care pot fi stricate să fie stricate mai profund", a afirmat Ilie Bolojan.

El a explicat că acest război hibrid are teren fertil în ţări cu neîncredere în societate.

"Unde sunt aceste spaţii? Sigur când ai alegeri, când în general, sunt dispute politice, sunt conflicte politice. În care ţări? În ţările în care există un teren fertil pentru aşa ceva, ceea ce înseamnă că e o neîncredere mare în societate, înseamnă neîncredere în autorităţi şi în instituţii şi în oamenii politici, ceea ce nu este, să spunem meritul altora, ci este în principal vina noastră a lumii politice, dar când ai aceste condiţii prielnice, este foarte simplu ca prin platformele online, prin algoritmii acestora să potenţezi dezacordurile, să potenţezi adversităţile, să creşti neîncrederea în societate şi în felul acesta se ajung la nişte falii sociale puternice şi cu siguranţă că nu doar în România, dar şi în Polonia, de exemplu, şi am văzut poziţionarea autorităţilor poloneze în aceste zile legat de sabotaje, care au fost făcute pe teritoriul Poloniei în perioada anterioară", a transmis preşedintele interimar al României.

Bolojan a mai precizat că Rusia poartă acest război hibrid în Europa de Est.

"Deci în Europa de Est şi în ţările din prima linie avem acest război hibrid pe care Rusia îl poartă practic cu ţările care susţin Ucraina, pentru că cu cât aceste ţări sunt mai slabe în interior, cu atâta energiile pe care le au, atâta câte le au, în loc să le folosească pentru a se apăra, le folosesc pentru a ţine cât cât lucrurile sub control şi asta este o realitate de care nu putem fugi, dar asta nu înseamnă că trebuie să depunem armele şi aici este acţiunea pe care trebuie să o facă cei care sunt responsabili pe funcţiile publice, să crească încrederea instituţiei, să lucreze transparent, să lucreze corect. să fie profesionişti, să fie competenţi, să-şi respecte angajamentele pentru că asta este baza luptei cu acest război hibrid şi sigur după aceea dacă sunt alte acţiuni care încalcă legea, atunci ele sigur trebuie combătute cu mijloacele legale", a explicat Bolojan.

Întrebat dacă România este atacată hibrid în acest moment, Ilie Bolojan a răspuns: "În acest moment cu siguranţă pe spaţiile online pot fi acţiuni care înseamnă potenţarea neîncrederii, poate susţinerea unor lucruri sau alte lucruri, dar nu pot să vin şi să explic cu subiect şi predicat şi nu cred că ar fi normal să vin să dau nişte sentinţe pe această temă", a mai declarat Bolojan.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Este groasa,iar vin rusii

    1. numai sa nu mergem noi la rusi de buna voie

      nu te screme ca n-au aia nevoie de hotii de la noi din politica, ii au pe-ai lor, vin rusii doar ca sperietoare

    Lasati teoria asta a conspiratiei cu razboiul hibrid. Orice critica e razboi hibrid?

    1. Diliul ăla de Fico n-ar mai fi câștigat alegerile dacă le spunea slovacilor că merge la Putler să facă prezența slugilor.

      Și voi sunteți cum sunteți, dar primiți din plin nutreț de la ruși. Materialul e fertil pentru diseminare prostii. 

    Oare razboiul hibrid,

    prin USAID si Direkt36,

    nu este o problema de securitate nationala ??!!  

    1. aia nu, ca-i ideologia care-i gadila

      Putler a interzis orice urmă de informare corectă în societatea lui de șterși pe creier. Bufonul a zis să facă și el la fel, dar e mai greu. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb