Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că la Romatsa, care este o companie monopolistă în România, anul acesta conducerea şi-a majorat salariile de la 72.000 de lei lunar la 142.000 de lei lunar brut iar la o altă companie, Administraţia Canalelor Navigabile, unde profitul a scăzut foarte mult, dar din nou salariile la directorii s-au dublat, scrie News.ro.
Potrivit premerului, acest tip de contracte total debalansate, care au fost tolerate, care au fost făcute prost, acum sunt foarte greu de spart, pentru că este ca un contract comercial pe care l-aţi încheiat total greşit.
Premierul a declarat la Antena 1 că, la Romatsa, care este o companie monopolistă în România, ”anul acesta conducerea şi-a majorat salariile de la 72.000 de lei lunar la 142.000 de lei lunar brut”.
”Asta înseamnă, vă puteţi da seama, aproape 20.000 de euro salariu net. Ori în momentul în care e o companie de tip monopolist, care îşi încasează veniturile în orice condiţii, astfel de creştere, astfel de dublări de salarii pe lună, chiar dacă vă daţi seama, sunt teoretic acoperite de spaţiile legale, sunt total anormale. Şi cei care au acceptat această chestiune nu ţin cont de nişte realităţi. Aici trebuie să intervină miniştrii, şi aici, de exemplu, este cazul Ministerului Transporturilor”, a arătat şeful Executivului.
El a mai spus că i s-a spus de la Finanţe despre o altă companie, Administraţia Canalelor Navigabile, unde profitul a scăzut foarte mult, dar din nou salariile la directorii s-au dublat.
”Ori, în condiţiile în care îţi cade profitul, îţi mai şi majorezi salariile şi acest tip de contracte total debalansate, care au fost tolerate, care au fost făcute prost, acum sunt foarte greu de spart. Gândiţi-vă că este ca un contract comercial pe care l-aţi încheiat total greşit, în care cel cu care aţi încheiat contractul are doar drepturi şi dumneavoastră aveţi doar obligaţii. Şi atunci e foarte greu, dacă ăla nu tratează lucrurile serios, să poţi să execuţi acel contract, cât timp l-ai încheiat prost. Aici, ori au fost încheiate prost în mod premeditat, sau, pur şi simplu, a fost o delăsare totală, pentru că dacă unui manager nu îi pui condiţii în care să o facă performanţă, n-ai făcut nimic. Astea sunt nişte exemple concrete şi aceste lucruri trebuie să ne corectăm”, a mai spus Bolojan.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.10.2025, 20:29)
Ìlie alifie, tu doar dai din gură dar nu faci nik !
dă-ți demisia împreună cu PNL și îți aduc 100voturi la anticipate, altfel tu umblii cu porcării !
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 30.10.2025, 20:39)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2025, 21:21)
Ce rad politicienii de noi. Noua ne vand austeritate si ei isi dubleaza totul.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.10.2025, 22:09)
da cine este in CA-uri? nu membrii de partid?
4. Si e posibil sa aiba si parasuta de aur daca sunt
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2025, 05:37)
La felul cum se fac contractele trebuie umblat, la fel cum, pt pensii speciale legea ar trebui sa fie facuta astfel ca, partea de la stat sa fie un multiplu numai al partii de contributivitata a fiecarui pensionar, nu la sume fixe. Inca e o perioada in care ar justa mai bine platile de la stat daca s ar modifica astfel legea.
4.1. Dar cum de nimeni din toata crema politica nu s a (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Simparizanr liberal în data de 31.10.2025, 09:47)
Ideea asta care sa lege contributia efectiva la CAS inmultita cu un multiplu ( deci pastrind ceva proportionalitate cu contributia efectiva ) cu pensiile finale speciale este foarte buna ,mai ales ca o astfel de lege ar inlocui puzderia de legi sectoriale pe care cei apropiati de putere si le au dedicat astfel ca acum ingroapa intreg bugetul tarii ! Se pot face niste simulari cu ce cifre sau multipli s ar putea lucra astfel incat ,aceasta generatie care s a dedulcit la beneficii cumulate ,multiple si perene sa fie minim afectata si deci sa nu se mai opuna cu toata puterea aparatnicilor si totusi in timp sa mai degreveze bugetele viitoare . Ca aceasta lege ( a megistratilor fiind acum in lumina rampei) e conceputa (strimb si interesat ) de Valeriu Stoica ,avocat cu firma si interese in justitie ,pe vremea cand era ministrul justitiei al PNL ! Deci ,PNL are datoria sa anuleze aceste legi paraduitoare de buget cu ceva rational si legat de contributivitatea personala ,chiar daca cu multipli diferiti pt ca sistemele de forta si justitia nu au aceleasi responsabilitati si pericole ca alte ocupatii !
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2025, 06:03)
PSD-ul tolerează corupția ,se știe de ce...
Trebuie întrebați deschis ,repetitiv , ce fac,vreau sau nu să se diminueze corupția ?
Îi ajută și independenții ,corecții magistrați..