Ilie Bolojan: Peste 2.000 de investiţii PNRR au fost recepţionate în această lună

S.C.
Politică / 27 august, 17:46

Sursă foto: Facebook/Ilie Bolojan

Sursă foto: Facebook/Ilie Bolojan

Premierul interimar, Ilie Bolojan, transmite că a avut joi o teleconferinţă cu prefecţii pentru finalizarea investiţiilor din PNRR şi arată că din cele peste 15.000 de proiecte, la începutul lunii august mai erau de recepţionat peste 4.500 de investiţii, iar peste 2.000 au fost recepţionate în cursul acestei luni, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

„Din cele peste 15.000 de proiecte contractate în toată ţara, la începutul acestei luni mai aveam de recepţionat peste 4.500 de investiţii. Peste 2.000 au mai fost recepţionate în această lună. Investiţiile finalizate până la sfârşitul lunii vor avea finanţare nerambursabilă, asigurată prin PNRR. Asta înseamnă că autorităţile locale şi constructorii s-au organizat bine şi nu vor pierde fonduri. Mai sunt câteva zile pentru încheierea recepţiilor, inclusiv completarea documentelor finale, iar toate serviciile guvernamentale vor asista autorităţile locale pentru a-şi putea încasa banii. Cererile de plată vor putea fi depuse în luna septembrie şi vor fi achitate în câteva zile”, afirmă premierul pe Facebook.

Bolojan mai menţionează că, conform legii de închidere a programului PNRR, aprobată ieri în Parlament, lucrările care nu vor fi gata până la sfârşitul lunii august vor fi continuate pe banii autorităţilor locale, potrivit informaţiilor distribuite pe Facebook

„Până la sfârşitul lunii octombrie vom inventaria proiectele nefinalizate şi sumele necesare terminării acestora. În condiţiile în care investiţiile vor fi încheiate până la sfârşitul acestui an, autorităţile locale vor trebui să contribuie cu fondurile pentru lucrările derulate după sfârşitul lunii august. Asta înseamnă că au avut întârzieri sau probleme cu constructorii. Dacă nu vor termina lucrările nici până la sfârşitul acestui an, vor trebui să ramburseze şi banii încasaţi pentru lucrările realizate până la sfârşitul acestei luni. Sper să fie cât mai puţine autorităţi în această situaţie”, menţionează Bolojan în postarea de pe Facebook.

Potrivit premierului, finalizarea la timp a lucrărilor, în condiţii de calitate, precum şi buna organizare, sunt aspecte ce ţin de responsabilitatea bugetară şi de respectul pentru cetăţeni, conform informaţiilor distribuite pe reţeaua de socializare.

„Fondurile naţionale şi cele europene au finanţat lucrări importante: autostrăzi şi căi ferate, construcţii de spitale şi modernizarea şcolilor, investiţii în energie şi anvelopări de blocuri şi multe investiţii locale. Mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în realizarea acestora”, mai scrie Bolojan pe Facebook.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Forța Bolojan,PNL și USR!

    Cel mai onest și capabil premier! 

    Tace și face! 

    Nu ca Ciolacu,a făcut numai datorii,de aceea a trebuit sa se pună taxe și impozite.  

    Ca intr o familie,te împrumuți, dar la un moment dat trebuie sa dai datoria înapoi și trebuie sa strangi cureaua.

    Mult succes! 

    1. Corect! Respect Bolojan!

      (1.1.)

      păi ăsta o eșuat cu 2500 „investiții” 

      ți le pune ție pe cuponul de pensie (decontarea) 

      (1.) 

      „trebuie sa dai datoria înapoi și trebuie sa strangi cureaua” 

      zise securica de partid ! 

      :

      lasă că te învață Duamna Trăilă cum faci cu cureaua 

      Au zis fanii lui Ciolacu la România TV!

    1999 sunt facute pe hartie, in realitate multe nici nu-s incepute.

    am înțeles, s-au pus termopane, s-au zugrăvit clădiri și s-au pus cubeti cu meșteri care vorbesc cu ciau. economia? serviciile sociale? rezultate palpabile după 2000 proiecte, altele decit zeci de Porsche-uri care mai de care mai sport, suv-uri Aston Martin și Lamborghini îmbrăcate în violet nokia 6110?

    Grindeanu si tot neamul lor trebuie sa mearga direct la parnaie pentru ca din cauza lor tara a pierdut 770 milioane de euro!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb