Preşedintele Senatului, liderul PNL Ilie Bolojan, a declarat, întrebat dacă îşi asumă funcţia de premier, că premierul care foarte probabil va fi desemnat săptămâna viitoare, pentru a putea face performanţă, indiferent cine este el, are nevoie de o masă critică, de o susţinere în Parlament, pentru că aceste măsuri nu vor fi uşor de pus în practică, relatează news.ro. El a mai spus că este convins de faptul că, în momentul în care un premier este desemnat şi echipa de miniştri este constituită, deciziile se vor lua rapid în aşa fel încât să aibă efecte.
Ilie Bolojan a fost întrebat dacă îşi asumă funcţia de prim-ministru.
”Cred că este corect să le spunem românilor adevărul, să le spunem care este situaţia, să nu creăm aşteptări care nu pot fi acoperite şi ştiind că avem angajamente (..) premierul care foarte probabil va fi desemnat săptămâna viitoare, pentru a putea face performanţă, indiferent cine este el, are nevoie de o masă critică, de o susţinere în Parlament (..) pentru că aceste măsuri nu vor fi uşor de pus în practică şi cu siguranţă vor fi situaţii în care oameni din Executiv, oameni din companii, nu vor executa lucrurile aşa cum s-a stabilit. Dacă nu ai autoritatea să-i sancţionezi, oricine va fi premier, va fi doar un om de mucava care nu va rezolva problemele şi nu de asta avem nevoie”, a spus Ilie Bolojan.
Conform sursei, el a precizat că de asemenea ai nevoie de parteneriate, pentru că aceste măsuri înseamnă nu doar Guvernul României, înseamnă Parlament, înseamnă Preşedinţie, înseamnă celelalte instituţii, în aşa fel încât să poţi face zi de zi ca lucrurile să se schimbe în România.
”Eu am încredere în milioanele de români care lucrează în sectorul privat, care duc ţara asta în spate, în sutele de mii de profesionişti din sectorul public care îşi fac datoria, că înţeleg în ce situaţie suntem şi că vor susţine aceste măsuri, în aşa fel încât să putem trece România prin această situaţie dificilă şi să creăm condiţii pentru dezvoltare, în anii următori”, a precizat liderul PNL.
Despre faptul că PSD ameninţă că ar putea să plece de la masa negocierilor şi să rămână în opoziţie, Ilie Bolojan a declarat: ”Sunt convins că în momentul în care un premier este desemnat şi echipa de miniştri este constituită, deciziile se vor lua rapid în aşa fel încât să aibă efecte. Cu cât o coaliţie este formată dintr-un număr mai mare de partide, cu atâta este mai dificilă stabilirea unui punct de vedere comun. Acesta este valabil nu doar în România ci peste tot şi cu cât detaliile măsurilor care trebuie adoptate, mai ales cele care nu sună bine, sunt mai bine clarificate, (..) disputele pot fi limitate şi cred că asta se va întâmpla”, a arătat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Gica în data de 13.06.2025, 19:59)
Bolojan este singurul om politic împreună cu Nicușor Dan care se bucură de credibilitate și are încrederea românilor. Este singurul om politic care explică coerent, clar și fără echivoc că măsurile dure sunt necesare și oamenii îl pot crede și pot accepta mai ușor aceste măsuri nepopulare fiindcă știu că acest om nu îi minte și încearcă să îi păcălească așa cum fac majoritatea politică de slabă calitate ca să mă exprim eufemistic.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 13.06.2025, 20:17)
nu-ți dau dreptate !
pentru că Bolovan se atinge de taxe (alea pe dividende și trading, pe mine ăstea mă înfurie deoarece eu nu sunt solidar cu popa Theo, popa Danny și securistul Badiu Georgel, mortu de Marian Enache, Lazăr, Lăzăroiu și garganel Tudorel)
:
Bolovan se află în buzunarul PeSeDeiilor, el nu-i face față la strategiile gringorianului Mișu Tudose
:
iar Mucișor [eu i-am adus 100 de voturi], n-are baterie domne!
o trecut 1lună și Mucișor îi obosit.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.06.2025, 21:51)
Cum ai ajuns asa repede de la "i-am adus 100 de voturi" la atâta critica și peiorativul "mucisor"?
Nu i-ai adus nici un vot, nici tu nu ai votat cu el, trol obosit.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 07:25)
alte mizerii care traiesc pe birurile romanilor si nu fac nimic
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 14.06.2025, 08:35)
față de tine, eu am interese financiare !
uite aici răspunsul, (băi prostule):
”””taxe pe dividende și trading”””
:
le ridici, te înjur ! că doar n-oi fi eu solidar cu bugetarii neamului tău !
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 08:59)
NICUSOR cu BOLOJAN,doi comicici vestiti,STAN si BRAN. Nicusor,nu stie ce noroc a dat peste el sa se vada in palatul cotroceni,nu stie decat sa rada,sa se faca guverne ,probabil cum a facut consiliul local la primaria bucuresti si sa numeasca premier,inainte de a deveni presedinte. Bolojan, zici ca este mafalda,le stie pe toate insa se pare ca nu are in cap decat TAXE si IMPOZITE pentru cetatenii de rand,adica BUGETARI si PENSIONARI,fara sa se atinga de JEFUITORII romaniei din firmele straine. Ieri,a iesit ca paduchele in frunte sa ii anunte pe romani,ce stiu si copii din calasa intai,ca romania este pe buza prapastiei si daca nu o sa fie el premierul romaniei,tara se scufunda. Cum scoate el tara din criza.? Pai prin marirea de TAXE si IMPOZITE platite de romanii de rand,ca prea sau ingrasat. Adica,cei care lucreaza la stat,sa dea banii inapoi incasati zice pe nedrept,iar pensionarii,sa mai taca din gura ca le v-a taia si lor din marile pensii cam 10%. Strainii,care domina economia romaniei,sa fie lasati in pace,chiar daca se imbogatesc dupa urma romanilor,ca poate se supara si pleaca din romania. Ce uita sa ne spuna incruntatul de la oradea,este ca romania,o tara bogata in resurse,nu mai apartine romanilor,intrucat,cele mai multe bogatii au fost date gratis strainilor. Romania,producea pana in 1989,cam tot ce avea nevoie tara. Adica,avioane,autobuze,camioan e,tractoare tot ce erea necesar in agricultura de la semanatori,combine,ingrasamint e(acum,le importam),si in timp ce tara este mai slaba de i se vad coastele,politicienii,sunt mai bogati ca boierii de pe timpuri,au toate neamurile ,amantele,amantii,copii multi dintre ei consuma substante care ii face zmei. Tara nu poate fi scoasa din criza de saracii romaniei,daca nu se incepe cu micsorarea cheltuielilor de la varful politic si administrativ,care este intesatde neveste,amante rude si copii analfabeti,cocotati in posturi cheie pe bani multi,ei si ele fiind niste habarnisti. Platirea de TAXE si IMPOZITE ca la ei in tara,a tuturor firmelor straine,marirea redeventelor,si investirea profiturilor in romania nu transferarea profiturilor in tarile mama. Incetarea acordarii de mari contributii pentru un razboi care nu este al nostru catre Ucraina si sustinerea republicii Moldova gratis,pentru ca SOROSISTA MAMAIA,sa trimita cetatenii moldoveni,sa stabileasca presedintele romaniei,contra cost.Sunt multe lucruri,care facute ONEST si CORECT de catre guvernanti,nu trebuie ca romanii de rand sa sufere,iar strainii si politicienii sa se imbogateasca.Asa ca domnul bolojan,sa nu confunde romania cu judetul BIHOR. Cand la Cotroceni,sunt adusi niste consilieri ca ciolos,burnete si atanasiu,este clar incotro se indreapta tara.Romani,trezitiva pana nu o sa ramaneti fara TARA.!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 09:27)
Ce tot te alinti atata cu mucisor in sus si in jos , esti oligofren ?
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Nic în data de 14.06.2025, 10:05)
Ai memorie scurta amice.nicusorul a promis ca dupa alegeri ne prezinta lista donatorilor din campania electorala.nu s-a intamplat nimic.cand a fost campania pentru parlamentare acest bolojan ne-a promis parlament cu 300 de insi si anularea pensiilor speciale.nu s-a intamplat nimic.ambii au promis tot anul ca nu vor creste taxele.vezi ce zice acum bolojan.naparcile astea nu sunt in stare sa faca nimic.se pricep doar sa execute ordinele stapanilor externi si sa-l pupe-n kur pe zele.ma rog,nd o pupa-n kur si pe maia sorosista.astia doi si restul administratorilor de colonie o sa faca colonia tandari.eu sper doar sa nu avem soarta ucrainei.
2. Îmi place
(mesaj trimis de Neamțul55 în data de 13.06.2025, 23:25)
Omul are viziune și cunoaște realitatea nu vorbește pe lângă subiect,mi a plăcut ceea ce a zis despre piața muncii, despre gradul de ocupare foarte redus mai ales la persoanele de vârsta a doua peste 50 -55 de ani, toată lumea se grăbește să se pensioneze cu orice preț și apoi fondul de pensii este în deficit și avem și deficit de forță de muncă, suntem primii in Europa la aceste cifre negative,cred că bolojan e singurul politician potrivit pentru funcția de prim ministru în acest moment ,va implementa măsuri dure dar potrivite
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de ANONIM în data de 14.06.2025, 08:34)
Viziune? Masuri dure?
Este simplu sa dai afara cativa amarati de angajati.Nu a vazut cum colegii lui, avand case in Bucuresti, incaseaza sume imense pentru chirie?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Nic în data de 14.06.2025, 10:14)
Platim noi dezastrul facut de ei si stapanii lor.normal ca naparcile trebuiesc aplaudate.ai auzit de vreo masura gen: sa crestem redeventele,sa oprim ajutorul pentru zele,sa ne potolim cu inarmarea,sa obligam multinationalele sa nu mai exporte profitul in para disuri fiscale,etc,etc???? Eu nu am auzit de astfel de masuri.am auzit doar de cresteri de taxe pentru prostime si biruri noi,tot pentru prostime.masurile de mai sus se pot lua intr-o zi.ar scadea deficitul cu cateva procente.dar in colonie nu se accepta asa ceva.praf o sa faca astia colonia!in aplauzele voastre descreierate.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 10:31)
Nu colegii lui bolojan l-au adus pe capul romanilor pe iohannis,care i-au asigurat confortul de NABAB timp de 10 ani. Nu PNL,a alocat milioane de euro ca sa i se predateasca TEUTONULUI in PALAT in care sa se lafaiasca impreuna cu nevasta.? Ilie boșojan unde erea atunci. Pai unde ,la oradea,se ocupa cu daramarea statui lui mihai viteazu ca sa puna in locul ei un ungur. Mare patriot.!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 07:24)
jegurilor....taiati frunza la ciini si huzuriti pe taxele si impozitele oamenilor si firmelor
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2025, 09:25)
Bolojan pare confuz , el spune ca sunt multi care nu fac nimic pe mii de euro si tot el spune ca alta solutie decat taxe nu este , dar aia care nu fac nimic nu vrei sa-i trimiti acasa ? este o risipa iesita din comun !