Premierul interimar, Ilie Bolojan, susţine că România se află într-o situaţie de provizorat care nu trebuie să mai continue şi precizează că incertitudinea politică şi eşecul adoptării legii salarizării din cauza iresponsabilităţii PSD creează îndoieli că se va menţine controlul cheltuielilor şi în anii următori, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Bolojan afirmă că avem nevoie rapid de un guvern care să consolideze ceea ce s-a reuşit până acum, să continue schimbarea modelului economic de la consum spre investiţii, să ţină sub control cheltuielile statului şi să colecteze eficient banii, iar un asemenea guvern poate fi condus doar de un premier responsabil, care înţelege exact situaţia, dispus la efortul constant şi adesea impopular de a face ce trebuie, nu ce sună bine, conform postării sale de pe Facebook.
„Suntem într-un moment important pentru evoluţia României. Am schimbat direcţia anul trecut, iar măsurile luate până acum au funcţionat. Deficitul a scăzut şi anul acesta. În primele 7 luni din 2026 este mai mic cu 37% faţă de perioada similară din 2025. Fiecare punct de scădere ne apropie de echilibrul în care să consumăm ce producem, nu ceea ce împrumutăm. Cheltuielile de personal ale statului s-au redus. Investiţiile se menţin pe baza fondurilor europene”, scrie Bolojan pe Facebook.
Premierul interimar mai menţionează că în primele 7 luni investiţiile publice au ajuns la 76 de miliarde de lei, cu aproape 15 miliarde mai mult decât anul trecut: „Aceasta este direcţia corectă: reducem cheltuielile care nu pot fi susţinute şi protejăm investiţiile care dezvoltă România”, subliniază el, potrivit informaţiilor distribuite pa pagina sa de Facebook.
Bolojan spune că această corecţie a avut şi un efect de contracţie economică. Consumul a scăzut cu partea care era pe datorie, cu bani împrumutaţi, iar economia a pierdut creşterea, de fapt iluzorie, adusă de acest consum pe datorie care fost un efort colectiv al societăţii, pentru care le mulţumeşte românilor, conform postării sale.
„Suntem într-o situaţie de provizorat care nu trebuie să mai continue. Am reuşit să încheiem PNRR, să menţinem încrederea în România prin două evaluări de rating, să trecem prin crize interne şi externe suprapuse. Dar instrumentele unui guvern interimar sunt limitate. În plus, incertitudinea politică şi eşecul adoptării legii salarizării, din cauza iresponsabilităţii PSD, creează îndoieli că se va putea menţine controlul cheltuielilor şi în anii următori”, a subliniat Bolojan pe Facebook.
El a mai menţionat că de acum sunt două variante şi pe care dintre ele o vom vedea depinde de viitorul guvern, pentru că oricine vine va trebui să răspundă la întrebarea cum se va putea reduce deficitul din PIB în 2027 (5,3%) şi în 2028, în condiţiile în care granturile din PNRR nu vor mai fi, cheltuielile de apărare nu vor putea scădea, ci vor creşte, iar salariile şi pensiile vor trebui indexate şi nu vor scădea ca pondere din PIB, asta în condiţiile în care costul dobânzilor va fi o provocare şi în anii ce vin, după ce s-a crescut prea repede gradul de îndatorare în perioada deficitelor mari, potrivit postării sale.
Potrivit lui Bolojan, dacă nu vor continua reformele structurale sau, chiar mai rău, se va ceda tentaţiei populiste de a deschide robinetul banilor şi al consumului, România va reveni la o situaţie chiar mai rea decât cea anterioară, pentru că niciun finanţator nu va mai crede că este capabilă să se schimbe, însă această variantă trebuie evitată, confor mesajului lui Bolojan publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
„Avem nevoie rapid de un guvern care să consolideze ceea ce am reuşit până acum, să continue schimbarea modelului economic de la consum spre investiţii, să ţină sub control cheltuielile statului, să colecteze eficient banii, pentru ca economia să crească natural, pe baze sănătoase, spre prosperitate reală. Un asemenea guvern poate fi condus doar de un premier responsabil, care înţelege exact situaţia, un premier dispus la efortul constant şi adesea impopular de a face ce trebuie, nu ce sună bine. Un premier dispus să muncească pentru ţară, cu mandatul pe masă, dacă e nevoie, şi care are un program credibil de guvernare”, a mai scris Bolojan pe Facebook.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2026, 14:38)
si de ce nu te spanzuri tu si tot guvernul?
ca sa puna pe altii
ce escroc, ardelean sociopat pur, avid de putere ...
no, daca asa va place l-ati impuscat pe ceasca degeaba.
2. Opinie
(mesaj trimis de Anonim în data de 07.09.2026, 14:44)
Bolojan ,cel mai onest și competent prim ministru!
Susțin Ilie Bolojan!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2026, 14:47)
Sigfrig Mueeșan
vrea el să fie prim ministrul !
ce faci ?