Iliescu: Din când în când, DNA ne serveşte capul unui Moţoc care mai linişteşte lumea

F. A.
Politică / 22 octombrie 2011

Democrat-liberalii au capturat instituţiile statului, iar acţiunile DNA sunt doar de faţadă, a acuzat fostul preşedinte al României, potrivit surselor de presă. În ceea ce-i priveşte pe uneperişti, în opinia presedintelui de onoare al PSD, aceştia sunt nişte oportunişti.

"PDL a capturat statul şi instituţiile sale, le-a dat pe mâna clineţilor săi. Din când în când ni se mai serveşte de către DNA capul unui Moţoc care mai linişteşte lumea. O democraţie de faţadă cum este cea de acum permite unui grup de indivizi să guverneze în dispreţul interesului, să folosească în dispreţ banul public", spune Ion Iliescu.

În ceea ce-i priveşte pe uneperişti, în opinia presedintelui de onoare al PSD, aceştia sunt nişte oportunişti. "UNPR o construcţie oportunistă care s-a înhămat la căruţa unei guvernări de toata jen", adaugă fostul şef de stat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In timpul guvernarii PSD nici nu s-ar fi pus problema, ca, cineva facand parte din aparatul de stat, sa fie intrebat de sanatate, de unde si-a strans averea. Iliescu, cel mai mare criminal din istoria Romaniei, are tupeul sa compare ceea ce se intampla azi, cu ceea ce se intampla pe vremea cand era el presedinte, cand TVR nu putea emite din Piata Universitatii din cauza cetii care invaluise Bucurestiul in iunie. Faptul ca el semnaleaza ca PDL- ul a pus mana pe institutiile statului, ceea ce-i firesc, nu il scuza, ci dimpotriva. Astia si-au pus sub acuzare proprii membrii.

    In timpul guvernarii PSD nici nu s-ar fi pus problema, ca, cineva facand parte din aparatul de stat, sa fie intrebat de sanatate, de unde si-a strans averea. Iliescu, cel mai mare criminal din istoria Romaniei, are tupeul sa compare ceea ce se intampla azi, cu ceea ce se intampla pe vremea cand era el presedinte, cand TVR nu putea emite din Piata Universitatii din cauza cetii care invaluise Bucurestiul in iunie. Faptul ca el semnaleaza ca PDL- ul a pus mana pe institutiile statului, ceea ce-i firesc, nu il scuza, ci dimpotriva. Astia si-au pus sub acuzare proprii membrii.

    1. Oare cat il vom mai suporta sa apara in public pe Iliescu?! Nu ne ajunge cat rau ne-a facut , romanilor , ideii de pace sociala, de model suedez, finlandez, interpretate in cheia "comunismului cu fata umana"? Cat mai trebuie sa-i suportam sfaturile?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb