Statele Unite au suspendat procesarea tuturor cererilor de imigrare depuse de cetăţeni afgani, după ce un bărbat afgan a fost identificat ca suspect în atacul armat asupra a doi soldaţi ai Gărzii Naţionale lângă Casa Albă, potrivit BBC, de la care transmitem cele ce urmează.
Preşedintele Donald Trump a numit incidentul „un act de terorism” şi a anunţat măsuri dure privind imigraţia.
Suspectul, Rahmanullah Lakamal, a intrat în SUA în 2021 printr-un program destinat foştilor colaboratori ai armatei americane. În urma atacului, Serviciile de Cetăţenie şi Imigrare ale SUA (USCIS) au decis suspendarea pe termen nelimitat a procesării tuturor cererilor de imigrare depuse de afgani, în aşteptarea unei revizuiri complete a procedurilor de securitate şi verificare.
Atacul a avut loc miercuri după-amiază, în zona Farragut Square, la câteva străzi de Casa Albă. Doi membri ai Gărzii Naţionale au fost grav răniţi după ce au fost împuşcaţi în timp ce patrulau într-o zonă aglomerată. Potrivit poliţiei, atacatorul „a venit de după colţ şi a început imediat să tragă”, într-o adevărată ambuscadă. Alţi membri ai Gărzii aflaţi în apropiere au intervenit rapid şi l-au imobilizat pe suspect până la sosirea autorităţilor.
Reacţia lui Donald Trump a fost una fermă: preşedintele a cerut o verificare completă a tuturor afganilor intraţi în SUA în timpul administraţiei Biden, acuzând lipsa unor controale adecvate. De asemenea, Trump a reiterat măsurile recent anunţate: interzicerea călătoriilor pentru cetăţenii din Afganistan şi alte ţări considerate cu risc, încetarea programului de protecţie temporară pentru migranţii afgani şi menţinerea doar a unor excepţii pentru deţinătorii de vize speciale de imigrare, destinate colaboratorilor armatei americane.
În contextul tensiunilor legate de securitate, mii de membri ai Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în Washington DC în ultimele luni. Atacul în care au fost răniţi cei doi soldaţi este unul dintre cele mai grave incidente de la extinderea prezenţei trupelor în capitală.


















































Opinia Cititorului