IMM România şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Parlamentului şi Guvernului intervenţia legislativă imediată pentru eliminarea breşelor care permit ca efectul reducerii accizei la motorină să fie diminuat sau absorbit pe verigile din amonte ale lanţului de formare a preţului, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Pentru perioada 16-31 august 2026, statul a redus cu 20% acciza la motorină, asumându-şi un efort bugetar semnificativ în scopul diminuării costurilor suportate de economie, de mediul de afaceri şi de consumatorii finali.
În forma actuală, Legea nr. 162/2026 permite apariţia unei asimetrii în mecanismul de limitare a adaosului comercial. Prin art. 2 alin. (11), activităţile de rafinare şi prima vânzare a produselor rezultate din procesarea ţiţeiului, precum şi importul şi prima vânzare a produselor petroliere importate sunt exceptate de la mecanismul de limitare a adaosului comercial.
Această excepţie creează o vulnerabilitate structurală a mecanismului de plafonare: dacă anumite verigi ale lanţului de formare a preţului rămân în afara mecanismului de limitare, marja comercială poate fi redistribuită între verigi, diminuând efectul economic al intervenţiei fiscale.
”O reducere de acciză reprezintă un efort asumat de bugetul public cu un obiectiv economic precis: reducerea costului carburantului şi, implicit, diminuarea presiunii asupra companiilor şi consumatorilor. Acest obiectiv nu poate fi considerat atins în momentul adoptării măsurii fiscale, ci numai atunci când efectul ei se regăseşte efectiv în preţul final”, declară Florin Jianu, preşedintele IMM România
FORT atrage atenţia că transportatorii suportă direct consecinţele acestei situaţii.
„Reducerea accizei trebuie să producă un efect măsurabil asupra preţului motorinei. Transportatorii nu pot beneficia de o reducere fiscală doar la nivel teoretic. Dacă avantajul fiscal este absorbit pe lanţ înainte ca produsul să ajungă la consumatorul final, atunci obiectivul intervenţiei statului este compromis.”, declară Beniamin Lucescu, Preşedinte FORT
IMM România şi FORT solicită Parlamentului modificarea de urgenţă a art. 2 alin. (11) din Legea nr. 162/2026, astfel încât mecanismul de limitare a adaosului/marjei comerciale să poată produce efecte reale pe întregul lanţ relevant de formare a preţului, inclusiv în zona importului, rafinării şi primei vânzări.
Este necesară, totodată, monitorizarea efectului reducerii de acciză asupra preţului final, astfel încât diferenţa dintre avantajul fiscal acordat şi reducerea efectivă a preţului la pompă să poată fi identificată şi evaluată.
Dacă statul renunţă la venituri fiscale pentru reducerea preţului motorinei, beneficiul trebuie să ajungă la cel pentru care măsura a fost adoptată: economia şi consumatorul final. Nu poate fi considerată eficientă o intervenţie publică al cărei efect economic poate fi neutralizat prin redistribuirea marjelor comerciale între verigi. Solicităm coerenţă legislativă, trasabilitate economică şi eficienţă reală a măsurii adoptate de stat.



















































Opinia Cititorului