Cea de-a doua ediţie a Galei Excelenţei, organizată de Intesa Sanpaolo Bank România, sub patronajul Ambasadei Italiei în România şi în parteneriat cu Camera de Comerţ Italiană şi Confindustria România, a reunit lideri din întreprinderi mici şi mijlocii, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai asociaţiilor de business, pentru o seară de dialog, networking şi recunoaştere a succeselor, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, iar tema ediţiei a fost: „Lanţuri valorice europene mai puternice: conectarea IMM-urilor româneşti şi italiene”, subliniind astfel importanţa colaborării transfrontaliere pentru dezvoltarea economică durabilă.
Invitaţii de onoare, Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Excelenţa Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei în România, au evidenţiat rolul IMM-urilor în economie şi soliditatea relaţiei economice româno-italiene. Panelul de dezbatere a inclus lideri din mediul financiar şi de business, precum Giuseppe Ferraro, Head of Corporate & SME International Banks Division din cadrul Grupului Intesa Sanpaolo; Alexandru Petrescu, preşedintele ASF; Ciprian Morcan, vicepreşedinte ClusteRO şi Răzvan Orăşanu de la Consiliul Concurenţei, care au discutat despre sprijinul băncilor pentru IMM-uri, oportunităţile pieţei de capital şi rolul clusterelor pentru creşterea competitivităţii.
Potrivit sursei, ceremonia de premiere a recunoscut contribuţia companiilor mici şi mijlocii, clienţi ai subsidiarelor din Romania ale Grupului Intesa Sanpaolo (Intesa Sanpaolo Bank Romania şi First Bank):
-Moov Leasing şi şi STARC4SYS - categoria High Growth Business;
-Royal Hospital şi FomCo Group - categoria Sustainability;
-COMES şi Velta Doors - categoria Made in Romania;
-FAR Foundation şi Aleea Media - categoria Family Business;
-Prime Batteries Technology - Special Recognition Award.
„Evenimentul nu este doar despre recunoaşterea rezultatelor, ci şi despre curaj, perseverenţă şi contribuţia fiecărui partener la dezvoltarea economiei locale. Pentru noi, la Intesa Sanpaolo Bank, fiecare IMM prezent este un partener valoros. Energia şi dedicarea lor sunt esenţiale pentru comunitatea de afaceri pe care o susţinem”, a subliniat Alessio Cioni, Director General şi CEO Intesa Sanpaolo Bank Romania.
Trofeele au fost realizate de artistul sticlar Ioan Nemţoi, ale cărui lucrări se regăsesc în colecţii internaţionale de prestigiu.
Opinia Cititorului