Imobiliare.ro prezintă topul cartierelor preferate de cumpărători în 2025

M.P.
Comunicate de presă / 19 iunie, 17:15

Imobiliare.ro prezintă topul cartierelor preferate de cumpărători în 2025

Imobiliare.ro atrage atenţia, într-un comunicat remis redacţiei, că românii au preferat în prima parte a anului 2025 cartierele cu cele mai accesibile preţuri din marile oraşe, în ciuda unei creşteri generale a valorilor imobiliare. Sursa citată face o analiză a situaţiei şi menţionează:

„Drumul Taberei şi Berceni, cele mai dorite cartiere din Capitală

Cel mai căutat cartier din Capitală, dar şi din România, a fost de la începutul acestui an Drumul Taberei din Sectorul 6. Aproape 3.000 de apartamente noi şi vechi au fost scoase la vânzare aici cu un preţ mediu de 1.722 euro/mp util. Deşi locuinţele se menţin destul de accesibile faţă de cele disponibile în alte zone ale oraşului, preţurile au crescut substanţial faţă de anul trecut, mai exact cu 20%.

Cartierul Berceni ocupă locul al doilea în topul celor mai populare din Bucureşti. Cumpărătorii care şi-au axat căutările în această zonă s-au bucurat de preţuri chiar mai mici decât cele solicitate în Drumul Taberei, dar şi de cea mai extinsă ofertă de apartamente din Capitală. Aproximativ 6.100 de locuinţe au fost scoase la vânzare, în primele cinci luni ale acestui an, în cartierul din Sectorul 4. Preţul mediu solicitat de proprietari şi dezvoltatori a crescut aici, potrivit datelor Imobiliare.ro, cu 10% dacă ne raportăm la intervalul ianuarie-mai 2024.

Cele mai ieftine apartamente din oraş pot fi găsite, însă, în cartierul Ferentari din Sectorul 5. În acest caz, media se învârte în jurul valorii de 1.050 euro/mp util şi chiar a scăzut cu aproape 10% într-un an. În ciuda preţurilor accesibile, cererea se menţine la un nivel destul de redus în această zonă.”

Despre Cluj-Napoca, în analiză se precizează:

„Cel mai căutat cartier clujean a fost în prima parte a acestui an Mănăştur. Chiar dacă acesta se menţine printre cele mai accesibile din oraş, depăşeşte cu mult media de preţ înregistrată în alte zone ieftine care atrag puternic cumpărătorii în celelalte mari centre regionale analizate de Imobiliare.ro.

Aproape 2.400 de apartamente noi şi vechi au fost scoase la vânzare în Mănăştur, preţul mediu solicitat celor interesaţi de realizarea unei achiziţii imobiliare fiind de 2.672 euro/mp util. Mai mult, apartamentele au ajuns să fie cu 15% mai scumpe decât în primele cinci luni ale anului trecut. Avantajul oferit de acest cartier este dat de numărul locuinţelor disponibile pe piaţă, cel mai mare din întreg oraşul.

Apartamentele aflate în blocuri din zona Someşeni pot fi considerate cele mai ieftine din Cluj-Napoca. Preţul mediu solicitat cumpărătorilor a stagnat în ultimul an şi este de 2.142 euro/mp util. Şi în acest caz, Clujul depăşeşte cu mult celelalte mari oraşe din ţară.”

Referitor la Braşov, sursa citată menţionează:

„Dacă în celelalte mari centre urbane cei mai mulţi potenţiali cumpărători şi-au îndreptat căutările spre unele dintre cele mai accesibile cartiere, în cazul Braşovului cel mai popular cartier se poziţionează mai degrabă în jumătatea superioară a clasamentului în privinţa preţurilor. Aici oferta este extrem de extinsă şi include în cea mai mare parte apartamente construite în ultimii ani. Este vorba despre cartierul Tractorul unde în primele cinci luni au fost disponibile la vânzare 1.500 de apartamente. Preţul mediu solicitat pentru acestea a fost de 2.208 euro/mp util, cu 13% peste nivelul înregistrat în primele cinci luni ale lui 2024, arată datele Imobiliare.ro.

Astra ocupă locul al doilea în topul celor mai dorite cartiere braşovene. Aici întâlnim a doua cea mai extinsă ofertă de apartamente la vânzare din oraş şi preţuri puţin mai mici decât în zona Tractorul, dar cu mult peste nivelul celor practicate în cartierele ieftine. În plus, aici proprietarii şi dezvoltatorii au scumpit locuinţele puternic în ultimul an. Discutăm despre un avans cu 20%, până la o medie de 2.000 euro/mp util.

Cumpărătorii care îşi doresc să achite cele mai mici preţuri pentru viitoarele lor locuinţe ar trebui să-şi înceapă căutările din zona Stupini. Preţul mediu înregistrat la nivelul acestui cartier a scăzut cu 5% faţă de cel practicat în intervalul ianuarie-mai 2024 şi se menţine în jurul valorii de 1.559 euro/mp util.”

Cât despre Timişpara, aceeaşi sursă arată:

„Calea Şagului a fost cea mai populară zonă din Timişoara în rândul potenţialilor cumpărători în prima parte a anului 2025, pe fondul preţurilor mici corelate cu o ofertă extinsă. Aproximativ 640 de apartamente au fost scoase la vânzare aici în primele cinci luni, preţul mediu solicitat pentru acestea fiind de 1.538 euro/mp util. Avansul înregistrat la nivelul preţurilor, de doar 7%, a fost mult mai scăzut faţă de cel înregistrat într-un an în celelalte cartiere din marile oraşe ale ţării care au atras un număr considerabil de potenţiali cumpărători.

Cartierele Braytim şi Girocului completează topul celor mai căutate zone în rândul cumpărătorilor timişoreni, ambele dispunând de preţuri relativ scăzute şi de o ofertă bogată.

Cele mai ieftine apartamente pot fi găsite, în schimb, în cartierul Steaua. Cei interesaţi de realizarea unei achiziţii imobiliare trebuie să scoată din buzunar o sumă medie de 1.422 euro/mp util. Chiar dacă rămâne cea mai accesibilă zonă a oraşului şi în cazul acesteia s-a putut observa o majorare cu aproape 10% a preţurilor într-un an.”

În Constanţa, analiza arată următoarele:

„Cei mai mulţi potenţiali cumpărători care îşi doreau un apartament în Constanţa şi-au îndreptat atenţia, în primele cinci luni ale acestui an, spre cartierul Tomis Nord. Aceştia au avut de ales din cele circa 800 de locuinţe scoase la vânzare cu un preţ mediu de 1.816 euro/mp util, în creştere cu 12% faţă de cel practicat în urmă cu un an.

Locul al doilea în topul celor mai căutate zone din oraşul de pe malul Mării Negre a fost ocupat de Inel II, iar al treilea a fost ocupat de zona CET. Aceasta din urmă a fost şi cea mai ieftină în rândul zonelor cele mai căutate de către cumpărători, cu un preţ mediu solicitat de 1.524 euro/mp util. Chiar dacă se menţine una dintre cele mai accesibile din Constanţa, avansul înregistrat aici la nivelul preţurilor a fost unul destul de consistent, mai exact cu 14% comparativ cu intervalul ianuarie-mai 2024.

Cele mai ieftine apartamente au fost scoase, însă, pe piaţă în cartierul Poarta 6. Preţul mediu solicitat cumpărătorilor a fost mai mic de 1.500 euro/mp util, în ciuda avansului cu aproape 20% observat în acelaşi interval de timp”.

Cât despre Iaşi, sursa menţionată precizează:

„Cartierul Tătăraşi a atras cea mai mare cerere în prima parte a acestui an, potrivit datelor Imobiliare.ro. Aproximativ 1.100 de apartamente noi şi vechi au fost disponibile celor interesaţi de realizarea unei achiziţii imobiliare, iar preţul mediu solicitat pentru acestea a fost de 1.682 euro/mp util.

Cumpărătorii s-au îndreptat în număr mare şi către zona Nicolina, unde au fost scoase la vânzare 770 de apartamente cu un preţ mediu de 1.678 euro/mp util, cu 15% mai mare faţă de cel solicitat de proprietari şi dezvoltatori în primele cinci luni ale anului trecut.

Cele mai ieftine apartamente din Iaşi au putut fi găsite, însă, în cartierul Frumoasa. Preţul mediu solicitat pentru locuinţele aflate aici a fost de 1.506 euro/mp util. Chiar dacă zona se află constant la coada clasamentului în privinţa preţurilor, o uşoară majorare, cu 6%, tot a putut fi observată în decursul ultimului an”.

Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, a declarat: "Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă de prudenţă determinată de anunţarea unui nou set de măsuri fiscale, trebuie să subliniem un atu esenţial: puterea de cumpărare pe piaţa rezidenţială şi accesibilitatea locuinţelor rămân ridicate în România. Vedem în continuare interes constant. Contrar aşteptărilor, un procent important de cumpărători dispun de resurse financiare pentru achiziţie, iar apetitul pentru creditare - deşi mai atent analizată - a crescut”.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3859
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3674
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.3017

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb