Implementarea strategiei anticorupţie necesită încă 15,6 milioane de euro

GEORGE BĂNCIULEA
Ziarul BURSA #Politică / 30 martie 2005

Implementarea Strategiei Naţionale Multianuale Anticorupţie 2005-2007 presupune fonduri adiţionale în valoare de 15.636.000 euro, potrivit unui proiect prezentat, ieri, de Alianţa pentru Dezvoltarea Economică a României (ADER). Acesta notează că, numai pentru desemnarea unui organism care să verifice declaraţiile de avere, de interes, precum şi situaţiile de incompatibilitate, este nevoie de 7.000.000 euro, pînă la sfîrşitul lunii iunie. Continuarea informatizării Parchetului Naţional Anticorupţie ar mai necesita 2.970.000 euro, potrivit proiectului ADER.

Combaterea corupţiei şi sporirea transparenţei decizionale sînt condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca ţara noastră să fie primită la 1 ianuare 2007 în Uniunea Europeană. Pe lîngă Strategia de combatere a corupţiei, ADER a supus atenţiei şi celelalte condiţii care, dacă nu vor fi îndeplinite, vor determina amînarea cu un an a aderării. Atît negociatorul şef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban, cît şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Mihai Berinde, au prezentat cele 11 motive pentru care poate fi invocată clauza de salvgardare (amînarea integrării). Dintre acestea, patru vizează capitolul Concurenţă, iar şapte - Justiţie şi Afaceri Interne. Leonard Orban a declarat că, dacă vor exista dovezi că ţara noastră nu a adoptat şi implementat acquis-ul comunitar, există pericolul ca aderarea să fie amînată cu un an. Totodată, domnia sa a afirmat că implementarea la timp a acquis-ului Uniunii va avea ca efect şi reducerea costurilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb