În 2012, Creştere de 36,6% a înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul pasagerilor

F.A.
Comunicate de presă / 4 februarie 2013

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat, anul trecut, o creştere cu 36,6% faţă de anul precedent, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 17,8%, se arată într-un comunicat de presă remis de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La categoria autoturisme s-a înregistrat, în trimestrul IV al anului trecut comparativ cu trimestrul IV al anului precedent, o creştere de 31,3%, respectiv la categoria autobuze şi microbuze de 3,2 ori. La categoria mopede şi motociclete s-a înregistrat o creştere de 29,7% faţă de trimestrul IV al anului 2011.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, creştere s-a înregistrat la categoria autocamioane, cu 2,3% şi respectiv scădere la categoria remorci şi semiremorci, cu 9,7%.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb