ÎN ACEST AN, SCG a sprijinit tenisul pentru juniori din ţara noastră

F.A.
Comunicate de presă / 18 decembrie 2012

Compania Smart Corporation Group (SCG) şi-a asumat în cursul acestui an sprijinirea tenisului pentru juniori din ţara noastră, drept componentă de Corporate Social Responsibility a companiei.

SCG a fost promotorul celui mai important turneu de tenis pentru juniori care a avut vreodată loc în România, este vorba despre Dr. Oetker Junior Trophy.

De asemenea, SCG a fost promotorul a două turnee internaţionale de tenis pentru juniori ce s-au desfăşurat la Curtea de Argeş, ambele sub egida Tennis Europe.

"Mă bucură faptul că tenisul de juniori din România, care are atât de multă nevoie de ajutor, este sprijinit prin eforturile unei companii private. Aş vrea să le mulţumesc celor de la SCG pentru acţiunile lor frumoase, pentru contribuţia adusă celor mai importante turnee de juniori care s-au întâmplat anul acesta în România, inclusiv pentru turneul de tenis Victor Hănescu, de la Curtea de Argeş", a declarat tenismenul Victor Hănescu, şi el un susţinător al acestui segment sportiv.

Claudiu Popa, general manager Smart Corporation Group, a precizat: "SCG a gestionat promovarea acestor turnee utilizând mecanisme complexe: LIVE streaming, LIVE scoring, comentariu sportiv specializat, comunicare continuă pe platforma de Facebook Tennis Junior Stars, instrument SOCIAL MEDIA special dezvoltat de companie pentru meciurile de tenis cu şi pentru juniori. Am contribuit cu drag la aceste evenimente şi sperăm că este un pas înainte pentru acest domeniu, al tenisului pentru juniori".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb