ÎN ACTUALUL CONFLICTRusia acuză Ucraina de "lipsă totală de dorinţă de a negocia"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 mai

Rusia acuză Ucraina de "lipsă totală de dorinţă de a negocia"

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse: "Ucraina - pretext pentru un război nedeclarat al Occidentului împotriva Rusiei"

Kremlinul a acuzat ieri Ucraina de "lipsă totală de dorinţă de a negocia" cu Rusia, pentru a pune capăt conflictului în curs pe teritoriul ucrainean de la declanşarea ofensivei ruse pe 24 februarie, informează AFP.

"Negocierile nu avansează şi noi constatăm o lipsă totală de dorinţă din partea negociatorilor ucraineni de a continua acest process", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în condiţiile în care cu o zi înainte preşedinţia ucraineană a informat că negocierile sunt suspendate din cauza Rusiei.

"Procesul de negocieri este pe pauză", a spus marţi Mihailo Podoliak, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. !Rusia nu dă dovadă de un element-cheie: înţelegerea (...) a ceea ce se întâmplă în prezent în lume şi a rolului său extrem de negativ", a spus Podoliak, conform Agerpres.

Mai multe întâlniri între negociatorii celor două tabere au avut loc, însă nu au dus la niciun rezultat concret. Cea mai recentă întrevedere între şefii celor două delegaţii, Vladimir Medinski din partea Rusiei şi David Arahamia din partea Ucrainei, datează din 22 aprilie, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse: "Occidentul caută să creeze condiţii pentru impunerea unui regim marionetă în Rusia"

"Campania antirusă" lansată de SUA şi partenerii lor demonstrează că Ucraina a devenit un pretext pentru un "război nedeclarat" al acestora împotriva Rusiei, susţine Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii al Federaţiei Ruse, citat de EFE şi Regnum.

"Campania globală împotriva Rusiei lansată de americani şi de sateliţii lor demonstrează în mod convingător că Ucraina a devenit un pretext pentru a duce un război nedeclarat împotriva Rusiei", a declarat Patruşev, care face parte din cercul apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Patruşev afirmă că "intenţiile (Occidentului) de a declanşa un astfel de război erau «urzite» cu mult înainte de februarie", când Rusia şi-a lansat campania militară în Ucraina şi "ar fi fost puse în aplicare indiferent de acţiunile Federaţiei Ruse", notează Agerpres.

Occidentul, potrivit secretarului Consiliului Securităţii Rusiei, caută de asemenea să creeze condiţii pentru impunerea unui regim marionetă în Rusia. "Până la urmă, Occidentul încearcă să creeze condiţii pentru a instala în Rusia un regim aflat sub controlul său, aşa cum a făcut-o în Ucraina şi în multe alte state", a afirmat Patruşev, menţionând: "Operaţiunea militară specială (rusă în Ucraina) a zădărnicit aceste planuri. Am fost constrânşi să luăm această măsură preventivă, dat fiind faptul că ameninţările la adresa securităţii naţionale, desconsiderarea intereselor noastre naţionale atinseseră un asemenea nivel care ameninţa statalitatea Rusiei şi existenţa sa".

Cum anume ar fi pus Ucraina în pericol existenţa Rusiei înainte de război, Patruşev nu a precizat, notează Ukrainska Pravda. Acesta a mai declarat că SUA şi aliaţii lor "caută să întreţină cu orice preţ mitul fals al unei Rusii agresive, care se presupune că ar încerca să-şi aservească lumea occidentală, pe baza unor naraţiuni şi argumente pseudoştiinţifice".

Patruşev susţine că "Occidentul nu doreşte o Rusie suverană puternică şi în dezvoltare rapidă".

Ucraina: "Războiul intră într-o fază prelungită"

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, susţine că războiul cu Moscova intră într-o "fază prelungită", ruşii căutând controlul total al regiunea Donbas şi să ocupe sudul, notează AFP.

"Rusia se pregăteşte să desfăşoare o operaţiune militară pe termen lung", a declarat în faţa miniştrilor apărării din Uniunea Europeană (UE) şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit lui Reznikov, trupele ruse îşi întăresc în prezent poziţiile în teritoriile pe care le ocupă în regiunile Zaporojie şi Herson, pentru "a trece în mod defensiv dacă este necesar".

Oleksii Reznikov mai afirmă, conform Agerpres: "În prezent, principalele eforturi ale Kremlinului se concentrează asupra încercărilor de a încercui şi distruge regruparea forţelor armate ucrainene în regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul ţării, parţial în mâinile separatiştilor pro-ruşi". Reznikov a menţionat, de asemenea, ca obiectiv al Moscovei "crearea unui coridor terestru care să lege Rusia de Crimeea", o peninsulă pe care a anexat-o în 2014, şi ocuparea "întregului sud al Ucrainei".

Justiţia ucraineană a lansat ieri primul proces pentru crime de război de la pătrunderea trupelor ruse pe teritoriul său, cel al unui soldat rus acuzat că a împuşcat un civil neînarmat, notează AFP.

Vadim Şişimarin, 21 de ani, este cel care trebuie să dea explicaţii cu privire la moartea unui bărbat de 62 de ani, la 28 februarie, în nord-estul Ucrainei. Acuzat de crime de război şi omor premeditat, militarul, originar din Irkutsk, în Siberia, riscă închisoarea pe viaţă.

"Înţelege acuzaţiile împotriva lui", a declarat pentru AFP avocatul său, Viktor Ovsiannikov.

Kremlinul susţine că nu are nicio informaţie despre cazul soldatului rus şi acuză Kievul că fabrică acuzaţii de acest tip, conform Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai bai orcilor, nu voi ati invadat o tara vecina? Si nu e prima... Ce razboi ai occidentului, v-a atacat cineva? Nu! Voi ati atacat, pt ca altceva nu stiti orcilor, decat sa mintiti , sa atacati si sa furati! De la teritorii la masini de spalat... de la furturi la crime si violuri. Asta e poporul rus!

Apanova
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

24 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9471
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6905
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7699
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.6173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro