ÎN AL DOILEA TRIMESTRU DIN 2020 Economia Germaniei a înregistrat un declin record de 10%

G.U.
Macroeconomie / 30 iulie 2020

Economia Germaniei a înregistrat un declin record de 10%

Economia Germaniei s-a contractat cu 10,1% în trimestrul doi din 2020, după o scădere de 2,2% în precedentele trei luni, cel mai sever declin înregistrat vreodată, determinat de colapsul cheltuielilor gospodăriilor, investiţiilor companiilor şi exporturilor din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

"Este cel mai semnificativ recul de când se publică datele statistice privind evoluţia trimestrială a PIB-ului Germaniei, în 1970", a anunţat astăzi Oficiul federal de statistică (Destatis).

În ritm anual, cea mai mare economie europeană s-a contractat cu 11,7% în trimestrul doi din 2020, faţă de perioada similară din 2019. Analiştii se aşteptau la o scădere a PIB-ului Germaniei de 9% în ritm trimestrial şi de 11,3% în ritm anual.

Cel mai sever declin anual al economiei germane, de 7,9%, fusese raportat în trimestrul doi din 2009, în perioada de vârf a crizei financiare globale.

"Redresarea economiei germane a început deja, în urma relaxării restricţiilor şi a redeschiderii frontierelor, dar nu se va mai vedea boom-ul exporturilor din ultimul deceniu", a avertizat recent Alexander Krueger, economist la Bankhaus Lampe.

Şi analiştii Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) apreciază că "redresarea va continua în semestrul doi din 2020", iar măsurile de stimulare adoptate de Guvern vor sprijini aceste evoluţii.

Luna trecută, Bundesbank a previzionat că economia Germaniei se va contracta cu 7,1% în 2020, apoi va creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 - 2021. Acest program se adaugă imensului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.

Estimările Bundesbank sunt în linie cu cele ale analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, care se aşteaptă în acest an la un declin al PIB-ului între 6% şi 7%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este sigur din cauza PSD si a lui Dragnea care au majorat punctul de pensie si salariile, in special in domeniul sanatatii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb