ÎN BAZA TAXELOR PE PROFITUL GAZPROMExcedentul bugetar al Rusiei a trecut de două miliarde de dolari

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 noiembrie 2022

Excedentul bugetar al Rusiei a trecut de două miliarde de dolari

Rusia a reuşit să îşi menţină bugetul federal pe surplus în luna octombrie, în pofida creşterii cheltuielilor pentru războiul din Ucraina, în condiţiile în care o taxă pe profiturile excepţionale ale grupului de stat Gazprom PJSC a adus miliarde de ruble la buget, transmite Bloomberg.

Ministerul de Finanţe de la Moscova a informat vineri că surplusul bugetar pe primele zece luni ale anului a ajuns la 128,4 miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari). Este vorba de o sumă aproape dublă faţă de surplusul bugetar de 54,7 miliarde de ruble anunţat în luna septembrie.

Cu toate acestea, creşterea cheltuielilor cu războiul din Ucraina, combinată cu scăderea veniturilor generate de pe urma exporturilor de petrol şi gaze, ameninţă în continuare să aducă bugetul Rusiei pe deficit la finele anului, notează Agerpres. Ministerul de Finanţe de la Moscova prognozează că deficitul bugetar pe ansamblul anului 2022 va fi mai mult decât dublu decât ţinta de 0,9% din PIB pe care este construit bugetul.

Veniturile din taxele pe petrol şi gaze s-au dublat în octombrie comparativ cu septembrie. Gazprom a plătit o sumă suplimentară de 416 miliarde de ruble sub forma unei taxe pentru extragerea mineralelor, după ce explozia preţului gazelor a compensat scăderea dramatică a exporturilor de gaze spre Europa, cea mai importantă piaţă a grupului rus. Această taxă temporară pe profitul excepţional a fost introdusă după preţurile mari din prima jumătate a anului, iar compania ar urma să plătească aceeaşi sumă în lunile noiembrie şi decembrie.

Datele publicate vineri de Ministerul de Finanţe de la Moscova mai arată că o creştere cu 20% a cheltuieilor în primele zece luni ale anului, pe măsură ce Guvernul a majorat sumele pentru prestaţiile sociale, în contextul recesiunii şi al cheltuielilor care au legătură cu războiul din Ucraina.

Octombrie a fost prima lună în care Ministerul rus al Finanţelor a fost nevoit să acceseze fondul de rezervă al statului pentru acoperirea cheltuielilor. După ce premierul Mihail Mişustin a ordonat alocarea a 1.000 de miliarde de ruble din fondul de rezervă în acest scop, peste un sfert din această sumă a fost cheltuită.

Analiştii se aşteaptă ca bugetul Rusiei să ajungă pe deficit la finele anului. Uniunea Europeană şi Marea Britanie au introdus un plafon de preţ pentru petrolul rusesc şi le-au interzis companiilor să mai ofere orice fel de servicii pentru navele care transportă ţiţei rusesc, dacă preţul de achiziţie este peste acea limită.

Exporturile Gazprom au scăzut în octombrie

Exporturile zilnice ale Gazprom către pieţele străine cheie au scăzut în octombrie, deoarece fluxurile spre Europa au rămas plafonate, conform Bloomberg.

Temerile privind livrările de combustibil ale Rusiei, care reprezentau o treime din consumul de gaze al Europei, s-au atenuat în ultimele săptămâni. Vremea neobişnuit de caldă a întârziat cererea pentru încălzire, permiţându-le statelor europene să continue înmagazinarea gazelor în depozite. Capacităţile UE de stocare a gazelor erau pline în proporţie de peste 94% către finele lunii octombrie, faţă de media sezonieră de 89% din ultimii cinci ani.

Totuşi, Rusia reduce de luni de zile livrările către Europa, iar facilităţile de stocare pline nu vor fi suficiente pentru a asigura încălzirea locuinţelor în această iarnă, în timpul zilelor în care este record de cerere, dacă vremea va fi neobişnuit de rece, avertiza recent directorul general al Gazprom, Alexei Miller. Acesta susţine că, fără livrările din Rusia, Europa ar putea înregistra un deficit de gaze de 800 milioane metri cubi pe zi, în timpul perioadei în care cererea este ridicată, notează Agerpres.

Gigantul rus a exportat 139 milioane metri cubi pe zi în octombrie către ţările din afara Comunităţii Statelor Independente (CIS), un declin de 11,5% faţă de luna precedentă, conform calculelor Bloomberg. De la începutul anului, livrările Gazprom către principalii săi clienţi străini au scăzut cu 42,6% faţă de anul trecut, la 91,2 miliarde metri cubi (bcm).

Fluxurile zilnice de gaze via Ucraina s-au situat în medie la peste 42 milioane metri cubi pe zi, în octombrie, în timp ce livrările prin conducta TurkStream către Europa s-au situat în medie la aproximativ 29 milioane metri cubi pe zi. Exporturile totale ale Rusiei spre Europa s-au ridicat la doar o cincime din nivelul anterior invadării Ucrainei, în februarie.

Fluxurile către China prin conducta Power of Siberia continuă să crească, livrările depăşind volumele zilnice contractate, a anunţat Gazprom.

Producţia medie zilnică de gaze a Gazprom s-a situat în octombrie la 990 milioane metri cubi, un avans de aproape 18% faţă de luna precedentă, conform calculelor Bloomberg. Anul acesta, producţia a scăzut cu 19% faţă de anul trecut, la 344 bcm.

Amintim că, luna trecută, Gazprom a început testarea livrării de gaze din zăcământul Kovykta, cel mai mare din estul Siberiei, către conducta Power of Siberia, care transportă gaze spre China, potrivit Reuters. La finalul lui 2019, Gazprom a început să livreze Chinei gaze din zăcământul Chanayda. Atât Chanayda, cât şi Kovykta, alimentează conducta Power of Siberia, a cărei capacitate anuală este de 38 miliarde metri cubi (bcm). Conducta este crucială pentru eforturile Moscovei de a redirecţiona fluxurile sale de energie din Occident, unde guvernele au impus sancţiuni în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Gazprom a precizat că, în decembrie ,zăcământul Kovykta şi noile facilităţi de transport pentru gaze vor fi deplin operaţionale.

În 2020, Gazprom a exportat 4,1 bcm gaze către China, cantitatea urcând la aproximativ 11 bcm în 2021 şi urmează să ajungă la 22 bcm în 2023.

În octombrie, vicepremierul rus Alexander Novak anunţa că Power of Siberia va ajunge la capacitate deplină în 2027, cu doi ani mai târziu decât era planificat.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Rezultate normale,

    dupa sactiuni economice tampite 

    Rusia, excedent bugetar de 2 mld dolari? Si Marea Britanie, "hole of 50 bln pounds"? Marea Britanie deficit de 57 mld dolari? Cine castiga?

    1 week ago - UK faces 50 billion pound fiscal hole, government sources say. LONDON — British finance minister Jeremy Hunt will seek to fill a 50 billion pound ($57 billion) hole in the country’s public finances with around 30 billion pounds of spending cuts and 20 billion in tax rises, two government  

    A mai fost stirea asta o data saptamana trecuta.

    inseamna ca a crescut nivelul de trai mult in Rusia, in tarile comuniste averea se imparteste (la oligarhi). 

    1. ai dreptate = in rusia surplusul bugetar ramine la oligarhi

      dar  

      in UK = deficitul bugetar se vede in saracia populatiei !

      cum e mai bine ?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro