Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

ÎN CADRUL OPERAŢIUNII DE MAJORARE A CAPITALULUIAvioane Craiova a vândut 9,79 milioane de acţiuni noi

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Avioane Craiova a vândut 9,79 milioane de acţiuni noi

Avioane Craiova (AVIO) a vândut peste 9,79 milioane de acţiuni noi, reprezentând 83,64% din totalul celor aproape 11,71 milioane de titluri oferite public în cadrul operaţiunii aferente majorării capitalului social prin aport de numerar, fără primă de emisiune, conform hotărârii acţionarilor din data de 22 octombrie 2018, informează compania ce activează în domeniul aeronauticii, printr-un raport remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Atunci, s-a hotărât majorarea capitalului social cu suma de maxim 29,27 milioane de lei, de la nivelul de 2,29 milioane de lei la cel mult 31,56 milioane milioane lei, prin aport în numerar pentru acţiunile noi oferite.

Titlurile au fost vândute la preţul de 2,5 lei/unitate, în cadrul perioadei de subscriere exercitându-şi dreptul 12 acţionari care au achitat în total pentru acţiunile cumpărate 24,84 milioane de lei.

Oferta s-a derulat între 10 decembrie 2018 şi 9 ianuarie 2019, fiind intermediată de casa de brokeraj Prime Transaction, iar rata de subscriere arată că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, ce deţine în prezent 80,98% din companie, a participat la operaţiune.

După închiderea perioadei de subscriere au fost anulate circa 1,91 milioane de acţiuni rămase fără cumpărător.

Cheltuielile estimate privind derularea ofertei au fost de 60.000 lei, astfel încât suma totală prognozată de companie că va fi încasată se ridică la 24,42 milioane de lei, reprezentând 83,44% din valoarea totală a emisiunii.

Acţiunile AVIO se tranzacţionează sporadic prin piaţa AeRO a BVB, ieri la ora 14:30 fiind în creştere cu 12%, la 4,48 lei.

La finele lunii decembrie a anului trecut, acţionarii companiei i-au ales pe Cosmin Lucian Gheorghe, Dan Diaconu, Rodica Ruxandra Anghel, Diana-Valy Iancu şi Cristi-Marcel Spulbăr ca administratori pentru un mandat de patru luni, ultimul fiind şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

După primele şase luni ale anului trecut, Avioane Craiova şi-a adâncit pierderea, de la 1,75 milioane de lei la data de 30 iunie 2018, la 8,27 milioane de lei la 30 iunie 2019, în timp ce veniturile totale au coborât cu 39,2%, până la 7,07 milioane de lei, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS