ÎN CONSILIUL EUROPEAN: Klaus Iohannis va sublinia că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea UE este esenţială

Mina Irina
Politică / 27 iunie 2016

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale la reuniunea Consiliului European care se va desfăşura la Bruxelles mâine şi poimâine, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Principalul subiect de pe agenda Consiliului European va viza discutarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie de joi.

Şeful statului va sublinia că România va rămâne ataşată proiectului european şi deplin angajată în ceea ce priveşte consolidarea şi adâncirea acestuia pe mai departe.

Preşedintele ţării noastre se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european. Astfel, va sublinia că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.

Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

În privinţa migraţiei, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia.

Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument extrem de eficient pentru coordonarea politicilor economice şi structurale de la nivelul Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi aprobate Recomandările Specifice de Ţară.

În cadrul discuţiilor referitoare la relaţiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE - NATO, ţinând cont şi de apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie, conform sursei citate.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb