Cristian Rizea, preşedinte al PSD Sector 5, şi deputatul democrat-popular Ştefan Burlacu i-au solicitat public astăzi preşedintelui Klaus Iohannis să convoace de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a se discuta problema din ce în ce mai importantă a imigranţilor.
"Cred că această criză a imigranţilor în Europa este o problemă de extremă urgenţă care trebuie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Îi cer pe această cale preşedintelui Klaus Iohannis să convoace de urgenţă CSAT. Bulgaria a trimis armata la graniţa cu Grecia, preşedintele Franţei se va întâlni de urgenţă cu cancelarul german Angela Merkel, Ungaria a luat măsuri dure, printre care un zid la graniţa cu Serbia.
România este printre puţinele ţări europene, dacă nu chiar singură, care nu are nici o poziţie privind această situaţie care ţine prima pagină a ziarelor din Bulgaria până în Norvegia.
Dacă urmărim cu atenţie harta migraţiei vom vedea că trece exact lângă România. Ce atitudine are România dacă o parte din imigranţi vor dori să vină la noi? Are România o poziţie pe acest subiect? Nu. Cred că este urgenţă adoptarea unei poziţii oficiale a statului român", a declarat Cristian Rizea, preşedintele PSD Sector 5.
La rândul său, deputatul Ştefan Burlacu, lider al Grupului Parlamentar Democrat şi Popular, i-a solicitat preşedintelui Iohannis "convocarea urgentă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în contextul situaţiei umanitare dramatice, de o gravitate fără precedent, a celor peste patru milioane de refugiaţi din Siria, care solicită sprijinul statelor moderne europene pentru a li se oferi un nou sens în viaţă."
"Mai mult, tot CSAT este forul de conducere îndreptăţit să emită un punct de vedere avizat asupra numărului de refugiaţi sirieni pe care îl poate gestiona România", arată deputatul într-un comunicat de presă.