ÎN PERIOADA OCTOMBRIE 2017-OCTOMBRIE 2018, PIAROM: "Numărul contractelor de muncă cu normă întreagă a crescut cu 4,09%"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 20 februarie 2019

PIAROM: "Numărul contractelor de muncă cu normă întreagă a crescut cu 4,09%"

Numărul contractelor de muncă cu normă întreagă (CIM) de la nivelul ţării noastre a crescut, în perioada octombrie 2017-octombrie 2018, cu 4,09%, respectiv cu circa 213.000 de CIM, ajungând la 5.417.716 CIM, arată Patronatul Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), citând studii din domeniu.

La data de întâi octombrie anul trecut,14% dintre contractele de muncă cu normă întreagă înregistrate în Româ-nia corespundeau unui salariu mediu brut aflat în zona salariului minim pe economie, după cum urmează: 39,20% dintre CIM cu normă întreagă erau încheiate la valoarea salariului minim pe economie, iar alte 8,94% se aflau în zona salariului minim pe economie (sub 2.150 lei).

Pe de altă parte, la data de 01.10.2018, ponderea contractelor de muncă cu normă întreagă cu salariul brut peste 4.500 lei, în total CIM la nivelul economiei naţionale, era de doar 15,34%, conform statisticilor citate.

PIAROM apreciază că numai prin cunoaşterea şi conştientizarea deplină a unor indicatori cantitativi şi calitativi privind structura şi dinamica pieţei muncii, precum cei prezentaţi anterior, este posibilă o dezvoltare omogenă şi sustenabilă a forţei de muncă, corelată cu domeniile de competitivitate şi cu priorităţile investiţionale ale României.

PIAROM: "Numărul de muncitori necalificaţi a continuat ritmul de creştere înregistrat în anii anteriori, dar acesta a fost sub nivelul creşterii medii înregistrate la nivelul economiei naţionale (+4,09%)"

Datele statistice arată că, pe grupe majore de ocupaţii (grupe majore COR), cea mai mare creştere s-a înregistrat la nivelul Grupelor 2 - Specialişti în diverse domenii de activitate (+53.827 CIM, +5,45%); 5 - Lucrători în domeniul serviciilor (+41.828 CIM, +5.07%) şi 3 - Tehnicieni şi alţi specialişti în domeniul tehnic (+36.944 CIM, +6,96%), singura grupă majoră de ocupaţii care a înregistrat o scădere a numărului de contracte de muncă fiind Grupa 8 - Muncitori calificaţi şi asimilaţi (-9.734 CIM, -1,41%).

Pe de altă parte, această reducere a fost compensată de creşterea de la nivelul Grupei 8 - Operatori la instalaţii şi maşini, asamblori de maşini şi echipamente (+15.069 CIM, +2,44%), iar numărul de muncitori necalificaţi (Grupa 9 COR) a continuat ritmul de creştere înregistrat în anii anteriori (+26.006 CIM, +3,29%), cu precizarea că acest ritm a fost sub nivelul creşterii medii înregistrate la nivelul economiei naţionale (+4,09%), mai transmite PIAROM.

Potrivit statisticii, pe ocupaţii (coduri COR), cea mai importantă creştere s-a înregistrat la nivelul Muncitorilor necalificaţi la demolarea clădirilor (+10.699 CIM, +13,13%), Şoferilor de autoturisme şi camionete (+8.110 CIM, +7,71%) şi Lucrătorilor comerciali (+7.066 DIM, +4,94%).

Totodată, Patronatul Investitorilor Autohtoni mai menţionează: "Analizând structura primelor zece ocupaţii ca dinamică a numărului de CIM, putem constata următoarele: trei ocupaţii (Şofer de autoturisme şi camionete, Şofer autocamion/maşină de mare tonaj şi Manipulant mărfuri) sunt specifice sectorului de transport-logistică; două ocupaţii (Muncitor necalificat la demolarea clădirilor şi Muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii) reprezintă segmentul de muncă necalificată din sectorul construcţiilor; alte două ocupaţii (Lucrător comercial şi Vânzător) aparţin sectorului comercial şi o ocupaţie (Operator introducere, validare şi prelucrare date) este specifică, cu precădere, sectorului de call center. Prezenţa altor două ocupaţii (Director societate comercială şi Administrator societate comercială) între primele zece ocupaţii ca dinamică a numărului de CIM, are un caracter excepţional, datorat în principal modificărilor fiscale aplicabile începând cu 01.01.2017. Pe de altă parte, cele mai importante reduceri ale numărului de CIM au fost înregis-trate preponderent la nivelul sectorului de muncă necalificată. Astfel, între primele patru coduri COR cu dinamică negativă a numărului de CIM, se regăsesc trei ocupaţii din industria confecţiilor, respectiv: Muncitor necalificat în industria confecţiilor (-8.901 CIM, -9,41%); Confecţioner-asamblor articole din textile (-2.512 CIM, -6,9%); Operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (-2.023 CIM, -9,45%)".

De asemenea, între primele zece ocupaţii care au înregistrat scăderi ale numărului de CIM se numără şi cea de Confecţioner cablaje auto (-4.965 CIM, -16,64%), trei ocupaţii din sectorul de pază şi protecţie (Agent de securitate, Agent de securitate intervenţie şi Paznic), dar şi două ocupaţii din sectorul de muncă calificată: Lăcătuş mecanic (-1.953 CIM, -3,34%) şi Strungar universal (-785 CIM, -6,18%), indică datele statistice.

Conform acestora, pe grupe principale de activităţi economice (Secţiuni CAEN), cele mai multe locuri de muncă au fost create în Comerţ (+33.535 CIM, respectiv + 3,7%, ajungând la 889.415 CIM), Informaţii şi comunicaţii (+16.740 CIM, res-pectiv +9,49%, ajungând la 176.307 CIM) şi Transport şi depozitare (+15.433 CIM, respectiv +4,05%, ajungând la 381.083 CIM).

În perioada analizată, PIAROM remarcă, însă, faptul că sectorul industriei prelucrătoare a înregistrat o uşoară scădere, respectiv -0,5% (-6195 CIM), ajungând la 1.229.126 CIM.

Statistica indică trei sectoare economice (coduri CAEN) ca fiind cele mai dinamice, în perioada octombrie 2017 - octombrie 2018: activităţi de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client) - Cod CAEN 6201 (+9.428 CIM, +15,69%); lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale - Cod CAEN 4120 (+9.032 CIM, +4,98%); transporturi rutiere de mărfuri - Cod CAEN 4941 (+8.500 CIM, +5,58%).

Conform PIAROM, cele mai mari reduceri ale numărului de contracte de muncă s-au înregistrat la nivelul următoarelor sectoare: Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp) - Cod CAEN 1413 (-9.937 CIM, -10,19%); Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule - Cod CAEN 2931 (-5.545 CIM, -6,17%); Fabricarea încălţămintei - Cod CAEN 1520 (-4.367 CIM, - 9,67%).

În ultimul trimestru din anul 2018, rata locurilor de muncă vacante, la nivel naţional, a fost de 1,20%, în scădere cu 0,10 puncte procentuale faţă de trimes-trul precedent, a transmis, ieri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform INS, numărul locurilor de muncă vacante, a fost în cel de-al patrulea trimestru al anului trecut, de 58,8 mii, în scădere cu 4,9 mii locuri de muncă vacante faţă de trimes-trul anterior.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2017, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,07 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 4,1 mii, a mai transmis Institutul de Statistică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb