Abonament gratuit

ÎN PRIMELE TREI LUNI DIN ACEST ANProfitul Conpet - creştere de 12,8%

Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Profitul Conpet - creştere de 12,8%

Conpet Ploieşti (COTE), operatorul sistemului naţional de transport prin conducte al ţiţeiului, condensatului, gazolinei şi etanului, a consemnat un profit net de 16,3 în primele trei luni din acest an, în creştere cu 12,8% faţă de profitul net de 14,45 milioane de lei realizat în perioada similară a anului trecut, dinamică pozitivă survenită în contextul majorării pe finalul anului trecut a tarifelor reglementate aplicate domeniului de activitate şi a majorării cantităţilor transportate, potrivit raportului remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cifra de afaceri a Conpet realizată în primele 3 luni din acest s-a ridicat la 105,71 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (98,83 milioane de lei) în condiţiile în care cantitatea de produse transportate prin sistemul naţional de transport (SNT - include atât subsistemul ţară cât şi subsistemul import) în perioada ianuarie-martie s-a majorat cu 11,1% faţă de volumele transportate în primele 3 luni din 2019. Astfel, totalul volumelor transportate a ajuns la 1,838 milioane de tone, de la 1,655 milioane de tone tone în perioada ianuarie-martie 2019, veniturile totale din serviciile de transport fiind în sumă de 105 milioane de lei la 31 martie 2020 de la 95,99 milioane de lei la 31 martie 2019, un plus de 9,4%.

Volumele transportate pe subsistemul ţară au rămas relativ constante, cu o creştere marginală de 0,5% la 874.000 tone, în timp ce cantităţile transportate pe subsistemul import au urcat cu 22,8% fiind consemnată o majorare a importurilor de ţiţei transportate de companie de la 838.000 tone la 31 martie 2019 la 964.000 tone la finele lunii martie din acest an.

De asemenea, la 31 martie 2020, veniturile din exploatare au înregistrat o creştere de 7,3% faţă de primele 3 luni din 2019, urcând la 113,7 milioane de lei lei de la 105,93 milioane de lei, în timp ce cheltuielile din exploatare au urcat într-un ritm similar, cu 6,7%, la 96,6 milioane de lei de la 90,51 milioane de lei în primele trei luni din anul anterior, evoluţie determinată în principal de creşterea preţurilor la energia electrică, gaze naturale, servicii de transport pe calea ferată, precum şi a creşterii cheltuielor de personal (4,4% de la 35,24 milioane de lei la 36,80 milioane de lei).

Astfel, rezultatul din exploatare pe primul trimestru al acestui an s-a ridicat la 17,09 milioane de lei, cu 10,9% mai mare decât rezultatul operaţional din perioada similară a anului trecut de 15,42 milioane de lei.

Activele totale au crescut cu 3,1% faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2019, la 790,87 milioane de lei, pe seama creşterii activelor imobilizate cu 1,9% la 485,14 milioane de lei şi a activelor curente cu 5,1% la 305,72 milioane de lei, în timp ce datoriile totale au urcat la 118,7 milioane de lei de la 112,18 milioane de lei.

Acţionarul majoritar al societăţii, cu o deţinere de 58,71%, este Statul Român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, iar compania are o capitalizare la BVB de 692 milioane de lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS