ÎN VEDEREA ACORDURILOR DE LIBER SCHIMB UE a decis lansarea negocierilor cu Republica Moldova şi Georgia

Ziarul BURSA #Politică / 6 decembrie 2011

Uniunea Europeană a decis să lanseze negocierile cu R.Moldova şi Georgia în scopul semnării acordurilor de liber schimb, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Negocierile vor acoperi o gamă largă de probleme comerciale şi economice pentru aprofundarea cooperării economice cu Uniunea Europeană.

"Dorim să construim o structură stabilă şi solidă pentru relaţii economice apropiate cu Georgia şi R.Moldova", a declarat comisarul UE pentru Comerţ, Karel De Gucht. "O zonă comercială completă va ajuta Georgia şi R.Moldova să fie mai competitive şi să se bucure de beneficiile pieţei unice europene", subliniază oficialul UE.

"Acest tip de integrare economică este una din pietrele de temelie în relaţia cu state din cadrul Parteneriatului Estic", a remarcat comisarul UE pentru Extindere şi Vecinătate, Stefan Fule. "R.Moldova şi Georgia au înregistrat progrese suficiente în aplicarea reformelor şi au îndeplinit o serie de condiţii pentru o integrare graduală pe piaţa comună a UE", adaugă el. Acordurile de liber schimb vor fi parte a Acordurilor de Asociere, pe care Georgia şi R.Moldova le negociază din iulie 2010 şi ianuarie 2010.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb