Înainte de monitorizare, scrisori de avertizare

E.P.
Ziarul BURSA #Politică / 12 mai 2005

Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, l-a informat ieri pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia Summitului SEECP, cu privire la intenţia Comisiei Europene de a transmite, pînă la sfîrşitul acestei luni o serie de "scrisori de avertizare timpurie" în vederea procesului de monitorizare la care sîntem supuşi de organismele internaţionale. Prin aceste scrisori Comisia Europeană obişnuieşte să prevină un stat candidat asupra domeniilor în care este necesară intensificarea pregătirilor de aderare.

Şeful executivului i-a explicat ieri comisarului pentru extindere progresele efectuate de Guvern în vederea integrării europene în privinţa capitolelor cele mai sensibile în acest moment. Călin Popescu Tăriceanu a pus accent, în cadrul discuţiei, pe lupta împotriva corupţiei, pe măsurile de reformă a justiţiei, precum şi pe progresele legislaţiei în domeniul concurenţei.

Premierul l-a asigurat pe Olli Rehn că actualul Guvern "nu va precupeţi nici un efort ca să îndeplinească toate angajamentele asumate, astfel încît, să putem adera la Uniunea Europeană din 1 ianuarie 2007".

La rîndul său, comisarul pentru extindere a apreciat calitatea comunicării dintre Executiv şi Comisia Europeană: "este un dialog deschis, pe care dorim şă îl avem în continuare şi chiar să fie intensificat. "

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2575
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5996
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1398
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9839

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb