Încă o dronă s-a prăbuşit şi a explodat în sudul Republicii Moldova

Z.B.
Miscellanea / 17 august, 19:44

Încă o dronă s-a prăbuşit şi a explodat în sudul Republicii Moldova

O dronă se pare că s-ar fi prăbuşit din nou şi a explodat luni în sudul Republicii Moldova, provocând un incendiu de vegetaţie pe un câmp din raionul Ştefan Vodă, acolo unde un incident similar s-a produs şi în data de 9 august, relatează news.ro.

Poliţia a fost sesizată luni seara că în extravilanul localităţii Talmaza din raionul Ştefan Vodă s-a produs o explozie, informează news.ro. Localitatea se află la circa 100 de km sud-est de capitala Chişinău, precizează news.ro. Oamenii legii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au stabilit preliminar că explozia s-a produs la aproximativ 3 km de localitate, fiind incendiată şi vegetaţia din proximitate, transmite news.ro. Nu au fost înregistrate victime, potrivit sursei citate.

Zona a fost securizată, iar instituţiile abilitate au intervenit la stingerea incendiului şi stabilirea circumstanţelor incidentului, adaugă news.ro. Concluzia preliminară este că explozia s-a produs în urma impactului cu solul a unui aparat de zbor deocamdată neidentificat, potrivit sursei citate.

Specialiştii secţiei tehnico-explozivă a Poliţiei se deplasează la faţa locului pentru a examina şi stabili cu certitudine originea aparatului de zbor, transmite news.ro. Autorităţile îndeamnă cetăţenii să evite locaţia respectivă şi să nu atingă componente de la faţa locului, transmite Inspectoratul General al Poliţiei într-un comunicat, informează news.ro.

Anterior, Ministerul Apărării din Republica Moldova anunţase că un obiect aerian a pătruns în spaţiul aerian al Republicii Moldova în seara zilei de 17 august, iar în acest context, spaţiul aerian pe sectorul Centru a fost închis pentru 15 minute, adaugă news.ro. Potrivit datelor preliminare ale Ministerului, obiectul a dispărut de pe sistemele de monitorizare în regiunea localităţii Talmaza, mai adaugă news.ro.

O explozie puternică în urma căreia a izbucnit un incendiu de vegetaţie s-a produs şi la 9 august în localitatea Crocmaz, tot din raionul Ştefan Vodă, în sud-estul Republicii Moldova, conform news.ro. Poliţia a descoperit la faţa locului fragmente care s-au dovedit a fi ale unei drone de luptă, potrivit sursei. În urma incidentului, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost rechemat în ţară pentru consultări, în timp ce Rusia a acuzat autorităţile Republicii Moldova că ar folosi incidentul drept pretext pentru deteriorarea relaţiilor bilaterale, conform news.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Foarte plictisitor deja !

    1. Fosilele comuniste vor 10 lei la pensie. :

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb