Abonament gratuit

ÎNCEP AUDIERILE VIITORILOR MINIŞTRIZile decisive pentru cabinetul Orban

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică /

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Guvernul PNL intră în malaxorul comisiilor reunite ale Parlamentului. Miniştrii nominalizaţi vor fi audiaţi astăzi şi mâine de comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Calendarul audierii viitorilor miniştri a fost stabilit, ieri, de Birourile Permanente Reunite (BPR). Conform deciziei BPR, prezentarea programului de guvernare şi votul final cu privire la învestirea cabinetului Orban ar urma să aibă loc luni, 4 noiembrie, începând cu ora 14:00, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului, a declarat la sfârşitul şedinţei BPR: "Audierile ministrilor vor fi marţi şi miercuri, de dimineaţă de la 9:00 până seara. Am căutat să evităm încălecarea mai multor comisii. Pentru luni s-a decis în unanimitate, ca la ora 14:00 să aibă loc şedinţele reunite pentru învestitura Guvernului".

La rândul său, premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat: "Am anunţat din capul locului că, neavând majoritate în Birourile permanente reunite, aşteptarea noastră este limitată ca ei să ţină cont de argumentele mai mult decât solide pe care le-am formulat pentru a susţine propunerea calendarului de învestitură pe care am făcut-o.

Asta este, lumea îi va judeca. Dacă în ciuda acestor argumente şi a acestor urgenţe majore pe care le-am prezentat, dacă în ciuda cutumelor pentru guvernelor lor, ei din nişte calcule electoraliste şi politicianiste, să nu le spun de altă natură, decid un alt calendar de învestitură, asta e. Vom merge pe calendarul care este hotărât de Birourile permanente reunite, în conformitate cu Constituţia şi cu regulamentul şedinţelor comune şi vom obţine înves­titura Guvernului atunci când va avea loc votul în plen".

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a spus că miniştrii propuşi sunt pregătiţi de audierile din comisiile parlamentare, menţionând că le-a solicitat acestora să se ducă la ministere pentru a solicita informaţii cu privire la situaţia concretă pe fiecare domeniu şi să organizeze consultări ample cu societatea civilă.

El a precizat că este obligaţia oricărui funcţionar să pună la dispoziţia ministrului desemnat informaţiile publice necesare pentru fundamentarea poziţiilor.

Ludovic Orban a spus: "Din momentul prezentării listei Guvernului, am anunţat public că fiecare candidat de ministru are un drum de parcurs. Sigur că ei sunt pregătiţi, pentru că ei sunt oameni care cunosc problematica din domeniu, cunosc starea de fapt şi au soluţiile pregătite şi gata de a fi aplicate. În plus faţă de asta, le-am solicitat şi deja aproape toţi miniştrii au făcut lucrul ăsta - să se ducă la ministere şi în legătură, mai ales, cu secretarul general, cu funcţionarii se afle chiar situaţia concretă, informaţii care nu au fost publice până în momentul de faţă, astfel încât să ştie ce priorităţi suplimentare pot să apară datorită situaţiei de fapt existente".

Potrivit preşedintelui PNL, candidaţii la funcţia de ministru organizează şi o consultare "amplă" a societăţii civile şi a experţilor din domeniul de activitate în care sunt propuşi, "pentru a fundamenta orice decizie, orice punct de vedere" exprimat, în urma unor consultări cu societatea civilă - patronate, sindicate, asociaţii profesionale, "astfel încât să se ştie foarte clar că Guvernul PNL este (...) deschis dialogului".

Orban a menţionat că în unele minis­tere funcţionarii au fost deschişi pentru a furniza datele necesare, iar în altele mai puţin.

"Nu vă dau exemple. Fiind ministru desemnat, este obligaţia oricărui func­ţionar din minister de a pune la dispoziţia ministrului desemnat informaţiile publice necesare pentru fundamentarea poziţiilor", a explicat el.

Chiar dacă există informaţii cu privire la un eventual boicot al şedinţei de plen de către parlamentarii social-democraţi, premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, ieri, că este sigur că va exista cvorumul necesar pentru des­făşurarea şedinţei şi pentru învestirea guvernului. Premierul desemnat a precizat că formaţiunile care au anunţat că susţin învestirea Guvernului deţin 225 de voturi şi există promisiuni din partea altor 9 parlamentari că vor vota. De asemenea, Orban a afirmat că se poartă discuţii cu alţi 20 de parlamentari pentru a fi convinşi să voteze. În ceea ce priveşte strângerea numărului necesar de voturi, premierul desemnat a semnat ieri acorduri cu reprezentanţii USR, UDMR, ALDE, PMP şi cu liderii grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Se pare că există parlamentari social-democraţi care ar dori instalarea repede a unui nou guvern. Printre aceştia se numără şi Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt, care a afirmat, ieri, că guvernul PNL trebuie învestit deoarece ţara are nevoie de stabilitate politică la nivel de conducere. Cu toate acestea, Stănescu a fost evaziv cu privire la votul din plenul Parlamentului şi a spus că decizia trebuie luată de membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD şi că el se va supune acesteia.

Întrebat dacă va ajuta personal la învestirea Guvernului, Paul Stănescu a replicat: "Nu vreau să mă antepronunţ, e o decizie a partidului, dar ceea ce sigur spun este că acest guvern trebuie să fie învestit, ăsta-i lucrul cert. Un om politic e responsabil când se gândeşte la ţara lui. A picat un guvern prin moţiune de cenzură, aşa stau lucrurile, sigur trebuie învestit noul guvern. Nu spun că guvernul e mai bun, dar România trebuie să aibă un guvern stabil şi e nevoie de stabilitate în această ţară".

Liberalii au solicitat ca audierile miniştrilor în comisii să aibă loc astăzi, iar votul de învestitură al guvernului să fie programat mâine, dar propunerea lor a fost respinsă de Birourile Permanente Reunite cu 11 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Social-democraţii au prezentat două variante de calendar: audieri în comisii vreme de două, respectiv trei zile şi vot în plen săptămâna viitoare, luni, 4 noiembrie.

"Ne dorim audieri temeinice, să atingem fondul problemelor nu doar audieri de formă", le-a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, parlamentarilor prezenţi la şedinţa BPR, potrivit unor surse participante la discuţii.

La rândul său, Victor Ponta, liderul Pro România, a propus o variantă cu două zile de audieri, marţi şi miercuri, iar joi, 31 octombrie să aibă loc votul de învestitură.

Liderul Pro România şi-a justificat propunerea prin faptul că tot într-o zi de joi a fost votată şi moţiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Dăncilă.

Raluca Turcan a explicat că joi ar fi o zi nepotrivită pentru convocarea Parlamentului în şedinţă comună pentru învestirea guvernului deoarece în Ardeal este sărbătoarea Luminaţiei, sau Ziua Morţlor - sărbătorită în special de catolici - şi mulţi senatori şi deputaţi, mai ales maghiari, nu vor putea veni în Bucureşti.

În schimb, atât Turcan, cât şi Gorghiu au propus ca audierile miniştrilor în comisiile de specialitate să aibă loc astăzi şi joi, iar votul de învestitură să fie programat luni, 4 noiembrie.

Înainte de stabilirea calendarului, Ludovic Orban le-a prezentat membrilor BPR două documente: unul referitor la învestirea tuturor guvernelor din 1989, dar şi un document cu principalele probleme pe care trebuie să le rezolve un guvern legitim.

Liberalii au acuzat faptul că ultimile trei guverne social-democrate au fost învestite într-un termen foarte scurt. Sorin Grindeanu a trimis către Parlament scrisoare cu numele miniştrilor şi programul de guvernare în 3 ianuarie 2017, iar în 4 ianuarie au avut loc audierile şi votul în plenul Parlamentului. La fel s-au desfăşurat lucrurile şi în privinţa guvernului condus de premierul Mihai Tudose. Aces­ta a depus scrisoarea la Parlament în 28 iunie 2017, iar audierea, pe repede înainte - în numai şase ore, a miniştrilor din cabinetul său şi votul de înves­titură au avut loc a doua zi, 29 iunie.

În cazul cabinetului Dăncilă, actualul premier demis a depus scrisoarea la Parlament vineri, 26 ianuarie 2018, iar audierile şi votul în plen au avut loc luni, 29 ianuarie 2018.

Referitor la probleme urgente pe care ar trebui să le rezolve viitorul guvern, Ludovic Orban a amintit rectificarea bugetară, proiectul de buget pentru anul 2020, organizarea examenului de rezidenţiat pentru medici, pregătirile pentru sezonul rece şi asigurarea stocului necesar de gaze naturale, precum şi a stocului de cărbune necesar funcţionării Complexului Energetic Oltenia, numirea unor şefi de inspectorate judeţene de Poliţie care sunt conduse de interimari, organizarea cadrului legal pentru desfăşurarea concursurilor pentru funcţiile de procuror general, procuror-şef al DNA, procuror-şef al DIICOT, etc.

Programul de guvernare anunţat de premierul desemnat, Ludovic Orban, este "axat pe austeritate", a susţinut, ieri, prim-ministrul demis, Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

Dăncilă a spus: "Românii sunt foarte atenţi la ceea ce se întâmplă şi sunt preocupaţi ca salariile, pensiile şi drepturile sociale să le fie plătite la timp şi să nu fie tăiate în următoarea perioadă. Le înţeleg temerile şi sunt absolut justificate. Programul de guvernare anunţat de premierul desemnat este axat pe austeritate, fie că înseamnă îngheţarea pensiilor, concedieri în sistemul bugetar şi tăieri de salarii, ori lipsa de soluţii în domenii prioritare, precum sănătatea, educaţia şi infrastructura. Este un program de guvernare lipsit de viziune şi de coerenţă".

În opinia sa, lista miniştrilor propuşi denotă "improvizaţie", iar numărul mic al femeilor arată "lipsa de preocupare pentru egalitatea de gen".

"Am anticipat aceste intenţii, motiv pentru care am propus Pactul pentru bunăstarea românilor, generat de preocuparea pentru binele oamenilor. Susţin în continuare acest document, cu atât mai mult cu cât dezbaterile din ultimele zile arată cât este de necesar", a afirmat premierul demis.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ca Guvernul Orban sa fie investit luni. Ci se va opune acestei lucrari va fi sanctionat aspru de care alegatori. Niste zapaciti care, urmare a unor calcule meschine, ar impiedeca cursul firesc al desfasurarii evenimentelor, intirzind inevitabilul, nu merita altceva.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa Antreprenoriat fără gen
DTLAWYERS
Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Pactul pentru muncă
Livestreaming Teatrul Naţional
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS