ÎNCEPÂND DE ASTĂZI Nicuşor Buică - administrator provizoriu la Conpet

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2019

Nicuşor Marian Buică, director general al SAI Muntenia Invest, adminis-tratorul SIF Muntenia (SIF4), a fost numit, începând de astăzi, administrator provizoriu al Conpet Ploieşti (COTE), se arată într-un raport al trans-portatorului de produse petroliere remis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Directorul SAI Muntenia Invest, care va fi administrator al Conpet până la întrunirea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor transportatorului de gaze, ocupă locul rămas vacant ca urmare renunţării Karinei Pavăl, fiica lui Dragoş Pavăl, unul dintre fondatorii Dedeman, ce deţine 7,4% din Conpet.

Transportatorul de produse petroliere a raportat un profit net de aproape 14,45 milioane de lei, pentru primele trei luni ale acestui an, în creştere cu 26% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care veniturile din exploatare au urcat cu 6,9%, până la 105,93 milioane de lei.

Compania, a cărei valoare de piaţă este de 692,6 milioane de lei, este controlată de Statul Român care deţine, prin Ministerul Energiei, 58,71% din acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6227
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6936
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0934
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7157

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb