Indagra şi-a deschis porţile

F. A.
Comunicate de presă / 31 octombrie 2012

Astăzi s-a deschis oficial la Romexpo târgul internaţional Indagra, dedicat agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei, la care participă peste 400 de firme din 22 de ţări, informează un comunicat remis redacţiei.

La deschidere au luat cuvântul ministrul agriculturii, Daniel Constantin şi comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, la evenimentul participând miniştri ai agriculturii din statele membre UE sau participante la Târg, ambasadori şi alte oficialităţi.

"Dincolo de subvenţii şi susţinerea financiară pentru dezvoltarea agriculturii cred că oportunităţile de piaţă existente în momentul de faţă ar trebui să dea speranţă fermierilor, fiindcă atât în Uniunea Europeană, cât şi la nivel internaţional există un potenţial important, cererea de produse alimentare este în crestere şi cred că agricultorii organizaţi ar trebui să profite mai mult decât au făcut-o până acum de aceste oportunităţi", a declarat Dacian Cioloş.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb