Indicii BET-C şi BET-NG au suferit deprecieri, ieri

Simona Adam
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 august 2011

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a crescut cu 0,53%, ajungând la circa 4.703 puncte, în şedinţa bursieră de ieri. Indicele BET - FI, care indică evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare şi ale "Fondului Proprietatea", a crescut cu 0,77% la aproape 18.105 puncte. Indicele BET-C a scăzut cu 0,37% la circa 2.854 puncte. Totodată, şi indicele BET-NG (al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi) s-a depreciat cu 0,43% la circa 647 puncte.

Titlurile "Fondul Proprietatea" au încheiat şedinţa în creştere cu 2% la 0,4699 lei/titlu sub şedinţa bursieră precedentă, pe fondul unui rulaj de 23 milioane de lei.

Titlurile "SIF Oltenia S.A." (SIF5) au încheiat şedinţa bursieră de ieri, la preţul de 1,035 lei/acţiune, cu 1,15% sub şedinţa precedentă, pe fondul unei lichidităţi de aproape 2,8 milioane lei.

SIF Oltenia a anunţat convoacarea Adunării Generale a Acţionarilor pe data de 22 septembrie, având pe ordinea de zi mandatarea consiliului de administraţie să solicite aprobarea iniţierii tuturor demersurilor legale privind admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată operată de Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor BCR, în termen de 15 zile lucrătoare de la adoptarea hotărârii.

Titlurile "Băncii Transilvania S.A." (TLV) au crescut cu 3,77% la 1,1 lei/unitate, pe fondul unei lichidităţi de 1,9 milioane lei.

Cel mai mult s-au apreciat titlurile "Mefin S.A" (MEF) cu 14,29% la 0,88 lei/unitate.

Cel mai mult s-au depreciat titlurile "Carbochim" (CBC), cu 14,84% la 5,45 lei/titlu.

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3898
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4805
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8842
Gram de aur (XAU)Gram de aur570.6857

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb