InfoCons şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” au semnat un Protocol de Colaborare dedicat protecţiei consumatorilor de artă şi cultură

Comunicate de presă / 7 mai, 20:47

InfoCons şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” au semnat un Protocol de Colaborare dedicat protecţiei consumatorilor de artă şi cultură

InfoCons, Organizaţie Europeană pentru Protecţia Consumatorilor, reprezentată de domnul Preşedinte Sorin Mierlea, şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, reprezentat de domnul Manager Radu Petrovici, au semnat un Protocol de Colaborare dedicat protecţiei consumatorilor de artă şi cultură, prin promovarea accesului la informaţii corecte, transparente şi relevante despre evenimentele şi proiectele culturale desfăşurate de cele două instituţii.

Acest parteneriat are ca obiectiv creşterea vizibilităţii evenimentelor şi activităţilor organizate de ambele părţi, facilitarea accesului publicului la informaţii despre spectacole, proiecte culturale şi evenimente speciale, precum şi consolidarea imaginii instituţionale în spaţiul public şi în comunitatea profesională.

Prin această colaborare, InfoCons şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” îşi propun să dezvolte programe şi proiecte comune, prin care cele două instituţii îşi vor acorda sprijin reciproc în implementarea unor iniţiative care promovează accesul la cultură, informare şi implicare activă în viaţa comunităţii.

Această colaborare reprezintă un pas important în susţinerea unui dialog constant între cultură şi informare, contribuind la protejarea şi informarea consumatorilor de artă şi cultură, precum şi la apropierea publicului de evenimente şi valori culturale autentice.

--

InfoCons - Organizaţie pentru Protecţia Consumatorilor a fost infiinţată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor. Până în prezent a desfăşurat şi desfăşoară o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoaşterea naţională şi internaţională, fiind membră în diferite organizaţii, comisii consultative, grupuri de lucru, partenera în programe naţionale şi internaţionale.

InfoCons este unica organizaţie cu drepturi depline în Consumers International, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale - WIPO, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală - EUIPO, ANEC - Vocea Consumatorului European în Standardizareşi membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” este cel mai important producător de spectacole de operetă şi musical din România, având misiunea de a aduce publicului experienţe culturale de înaltă calitate, prin producţii care îmbină muzica, dansul şi povestea într-un spectacol complet. Instituţia promovează valorile muzicale şi coregrafice româneşti şi universale, susţinând accesul cât mai larg la cultură prin operetă, musical şi spectacol coregrafic.

Prin producţiile sale, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” construieşte un spaţiu cultural incluziv, în care tradiţia şi energia contemporană coexistă pe aceeaşi scenă, oferind publicului divertisment muzical de înaltă clasă, susţinut de orchestră, solişti, ansambluri de balet şi dans, cu responsabilitate şi pasiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb