INS: Lucrările în construcţii au crescut cu 10%, la zece luni

T.B.
Miscellanea / 18 decembrie 2025

INS: Lucrările în construcţii au crescut cu 10%, la zece luni

Volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o creştere de 10%, ca serie brută, în primele zece luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, pe fondul rezultatelor pozitive de pe segmentul lucrărilor de reparaţii capitale (+50%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+7,7%), relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Potrivit sursei citate, în intervalul analizat, tot ca serie brută, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 3,7%.

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+12%), clădirile nerezidenţiale (+10,8%) şi la construcţiile inginereşti (+8,9%), conform sursei.

În acelaşi timp, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 9,7%, la zece luni, ca urmare a lucrărilor de reparaţii capitale (+49,3%) şi a lucrărilor de construcţii noi (7,9%). Pe de altă parte, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 5,5%, arată datele INS.

În funcţie de domeniu, au fost consemnate creşteri ale activităţii în cazul clădirilor rezidenţiale şi construcţiilor inginereşti (+10,6%, fiecare), respectiv la clădirile nerezidenţiale (+8,2%), adaugă sursa citată.

Datele INS arată că, în octombrie 2025 faţă de octombrie 2024, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 13,8%, iar pe elemente de structură s-au înregistrat majorări la lucrările de reparaţii capitale (+40,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+17,1%). Îb schimb, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 8,5%, relatează INS.

De asemenea, pe obiecte de construcţii, au fost raportate creşteri pe segmentul clădirilor nerezidenţiale (+33,3%), clădirilor rezidenţiale (+16,8%) şi construcţiilor inginereşti (+4,6%), transmite sursa.

Ca serie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 13,3%, trend evidenţiat de lucrările de reparaţii capitale (+45,2%) şi lucrările de construcţii noi (+17,1%). La polul opus s-au situat lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu o scădere de 7,7%, de la un an la altul, mai afirmă sursa menţionată.

Totodată, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+33,8%), clădirile rezidenţiale (+17,5%) şi la construcţiile inginereşti (+7,5%), potrivit INS.

La nivel comparativ octombrie - septembrie 2025, se consemnează o creştere de 0,2% a volumului lucrărilor de construcţii, ca serie brută, dar şi o scădere de 2% ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, mai transmite sursa.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb