INS: Veniturile de protecţie socială din 2011, în creştere cu 4% faţă de anul precedent

F.A
Comunicate de presă / 28 iunie 2013

În anul 2011, veniturile de protecţie socială au însumat 88,056 miliarde lei, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, se precizează într-un comunicat de presă emis de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ponderea acestora în PIB a fost de 15,8%, aflându-se în scădere cu 0,3% faţă de anul anterior.

Cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 90,750 miliarde lei, cunoscând o scădere de 1,4% faţă de anul precedent.

Ponderea în PIB a acestei categorii de cheltuieli a fost de 16,3%, în scădere cu 1,3 puncte procentuale faţă de anul 2010.

Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli), în anul 2011, au reprezentat 16,1% din PIB, în scădere cu 1,2 puncte procentuale faţă de anul 2010.

Ca şi în anii anteriori (2000-2010), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii care au implicat 48,6% şi, respectiv, 25,1% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale, se mai arată în comunicatul de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb