Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk cu care a discutat despre paşii care trebuie făcuţi în procesul de consolidare a Uniunii Europene. Klaus Iohannis a reiterat în mod ferm poziţia României de a nu accepta propuneri care conduc către o Europă cu două sau mai multe viteze şi a susţinut"o formulă de unitate şi coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre", potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Donald Tusk se află într-un proces de consultare a membrilor Consiliului European în vederea pregătirii unui document, de tip foaie de parcurs, privind paşii care urmează să fie întreprinşi în procesul de consolidare a Uniunii Europene.
Documentul urmează să fie discutat la reuniunile viitoare ale Consiliului European.
În cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat în mod ferm poziţia României de a nu accepta propuneri care conduc către o Europă cu două sau mai multe viteze sau către o Europă a cercurilor concentrice.
În document se arată: "Astfel de opţiuni nu ar face decât să adâncească diviziunile între statele membre. Preşedintele României a afirmat că principiul inclusivităţii trebuie să aibă un rol esenţial în procesul de consolidare a Uniunii Europene. Avansarea într-o formulă de unitate şi coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre, trebuie să fie principalul obiectiv la nivel european".
În cadrul discuţiei, Klaus Iohannis a pledat pentru o Europă "unită, puternică, coezivă şi coerentă, mai aproape de cetăţenii săi şi puternic profilată în plan global".
"Acest deziderat va defini acţiunea României pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019", se mai arată în comunicat.
În acest context, au fost abordate şi elemente legate de pregătirea Summitului care va avea loc la Sibiu în 2019, conform sursei citate.