Întâlnirea MDRT cu Agenţiile de Dezvoltare Regională

F.A.
Politică / 5 septembrie 2012

Procesul de pregătire a viitorului cadru de accesare şi implementare a programelor cu finanţare europeană nerambursabilă, pentru perioada 2014-2020, se află în plină derulare la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), potrivit unui comunicat de presă.

"Consultarea tuturor factorilor din regiunile de dezvoltare este deosebit de importantă în această etapă. În discuţiile de astăzi, ne-am asigurat că toţi actorii locali sunt sau vor fi implicaţi în procesul de pregătire a următoarei programări a fondurilor europene. O abordare integrată a dezvoltării regionale trebuie să ţină seama de punctele de vedere ale autorităţilor publice locale, ale instituţiilor deconcentrate, ale mediului economic şi ale sectoarelor sanitar şi universitar. Încurajez primăriile şi consiliile judeţene să participe cât mai activ la acest proces, pentru că modul în care schiţăm acum viitoarele programe europene le va influenţa în mod direct capacitatea de dezvoltare pe termen mediu", a declarat Marcel Boloş, secretar de stat în cadrul MDRT.

Declaraţia a avut loc în cadrul întâlnirii de lucru cu Agenţiile de Dezvoltare Regională (ADR) pe care Marcel Boloş a coordonat-o astăzi, la sediul MDRT. Întâlnirea a vizat evaluarea respectării calendarului de lucru stabilit la nivel naţional pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene şi dezbaterea unor teme privind mecanismele şi instrumentele concrete de lucru.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4654
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8684
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.3669

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
raobooks.com
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb