Întâlnirea ministrului Leonard Orban cu preşedintele PE Martin Schulz

F.A.
Politică / 31 octombrie 2012

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban s-a întâlnit astăzi, la Bucureşti, cu preşedintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz, aflat într-o vizită de două zile în ţara noastră, arată un comunicat de presă.

Viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020 a fost principalul subiect al discuţiei purtate, în cursul căreia au fost abordate şi alte teme precum gestionarea fondurilor europene, libera circulaţie a persoanelor şi aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

"România are o poziţie similară cu cea a Parlamentului European în privinţa cadrului financiar multianual pentru viitoarea perioadă de programare şi susţine un buget ambiţios, cu alocări corespunzătoare pentru politica de coeziune şi pentru politica agricolă comună", a declarat ministrul Leonard Orban.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb