Internaţional

5 aprilie 2017
Germania: Calendarul de Brexit al Londrei este nerealist

Germania: Calendarul de Brexit al Londrei este nerealist

A.V. Ziarul BURSA #Internaţional / 5 aprilie 2017

Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, are îndoieli cu privire la planul premierului britanic Theresa May de a finaliza negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) şi un nou acord comercial cu blocul comunitar până în 2019, considerând astfel calendarul Londrei nerealist, potrivit The Independent.

Jeffrey Lacker (Sursa foto: captură Youtube)

Jeffrey Lacker părăseşte FED în urma unei scurgeri de informaţii

S.A.Internaţional / 5 aprilie 2017

Jeffrey Lacker, preşedintele Fed (Federal Reserve) din Richmond, a părăsit ieri brusc Banca Centrală a SUA, după ce a recunoscut că o conversaţie pe care a avut-o cu un analist de pe Wall Street, în 2012, putea să ducă la divulgarea unor informaţii confidenţiale cu privire la opţiunile de politică ale Fed, informează Reuters.

Deputaţii adoptă condiţiile cheie pentru a aproba acordul de ieşire a Marii Britanii din UE

BREXIT:Deputaţii adoptă condiţiile cheie pentru a aproba acordul de ieşire a Marii Britanii din UE

A.C.Internaţional / 5 aprilie 2017

O largă majoritate a plenului (516 voturi pentru, 133 împotrivă şi 50 de abţineri) a adoptat o rezoluţie în care sunt prezentate oficial principiile şi condiţiile cheie ale Parlamentului pentru a aproba acordul de retragere cu Marea Britanie.Un astfel de acord la sfârşitul negocierilor va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

De asemenea, deputaţii subliniază importanţa asigurării unui tratament egal şi corect pentru cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie şi pentru cetăţenii britanici care trăiesc în UE.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 4 Aprilie 2017

MACRO NEWSLETTER 4 Aprilie 2017

Ziarul BURSA #Internaţional / 4 aprilie 2017

Preţurile producătorilor industriali din Italia şi-au accelerat creşterea anuală în februarie 2017, până la 3,3%, de la 2,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după un avans de 1% în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER 3 Aprilie 2017

MACRO NEWSLETTER 3 Aprilie 2017

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2017

Vânzările retail din Germania au crescut peste aşteptări în februarie 2017, cu o rată lunară de 1,8%, după o scădere de 1% în luna precedentă, iar declinul anual a fost de 2,1%, după o creştere de 2,7% în luna anterioară.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo