Internaţional

13 decembrie 2022
Cancelarul Austriei vine la Consiliul European cu cinci condiţii

KRONEN ZEITUNG:Cancelarul Austriei vine la Consiliul European cu cinci condiţii

G.D.Internaţional / 13 decembrie 2022

Veto-ul extraordinar exercitat de Austria împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost menit să crească presiunea asupra Comisiei Europene pentru a lua măsuri mai ferme împotriva migraţiei ilegale, iar cancelarul Karl Nehammer va veni la summitul UE din această săptămână cu cinci condiţii referitoare la azil, iar una dintre propunerile sale ar sprijini, de pildă, construirea unui gard la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia

Exemple de rele practici în instituţiile europene

Exemple de rele practici în instituţiile europene

George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 13 decembrie 2022

Recentul scandal din Parlamentul European, în care este implicat vicepreşedintele Eva Kaili, demonstrează că instituţiile Uniunii Europene nu sunt imune la corupţie. În afara cazului Kali, majoritatea speţelor din ultimii zece ani implică utilizarea abuzivă a fondurilor UE (inclusiv nereguli atunci când banii nu au fost cheltuiţi conform regulilor instituţiilor). 

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Rata şomajului în Turcia a urcat la 10,2% în octombrie

Rata şomajului în Turcia a urcat la 10,2% în octombrie

M.C.Internaţional / 12 decembrie 2022

Rata şomajului în Turcia a urcat la 10,2% în octombrie, reprezentând un risc potenţial asupra speranţelor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a fi reales anul viitor, chiar dacă inflaţia ar urma să scadă şi evoluţia lirei turceşti se va menţine...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo