Internaţional

25 ianuarie 2023
Boom! Boom! Boom! / Desenul apărut la 1 mai 1880, în Harper's Weekly, intitulat "Boom! Boom! Boom!" (imaginea mai mică, în chenar negru, aici), a fost creat de părintele caricaturii moderne Thomas Nast, referindu-se la campania electorală pentru preşedinţia americană din acelaşi an, în care unul dintre candidaţii la nominalizarea republicană - James G. Blaine - a încercat să-şi asigure voturi suplimentare, incluzând retorica anti-chineză în discursurile sale, ceea ce a fost văzut ca trădare a valorilor republicane de incluziune. Înţelesul caricaturii de atunci a fost convertit, iar desenului i-au fost aduse mici modificări de ilustratorul ziarului BURSA, adaptându-l la articolul de astăzi, în care se arată că experţii anunţă, pentru anul 2023, revenirea economiei Chinei. Va fi acesta un "boom"?

ANALIZĂ REUTERSChina nu a fost motorul pieţelor de mărfuri anul trecut, dar pare să redevină în acest an

V.R.Ziarul BURSA #Internaţional / 25 ianuarie 2023

Importurile de ţiţei ale Chinei au scăzut pentru al doilea an consecutiv, în 2022, însă au început să se redreseze în ultimele trei luni ale anului trecut 

Datele privind comerţul cu mărfuri realizat de China în 2022 arată că ţara asiatică nu a fost motorul principal al pieţelor de profil anul trecut, neavând o influenţă asupra preţurilor şi volumelor tranzacţiilor din domeniu, potrivit unei analize Reuters care menţionează că acum apare întrebarea dacă, în 2023, cel mai mare cumpărător de resurse naturale din lume îşi va relua dominaţia pe pieţele materiilor prime.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo