Întrunire a miniştrilor europeni de finanţe la Nisa

Roxana Eichel
Macroeconomie / 12 septembrie 2008

Miniştrii finanţelor din statele UE se întâlnesc astăzi la Nisa, în cadrul unei reuniuni bianuale informale în prezenţa reprezentanilor Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene. Discuţiile se vor concentra asupra contextului economic al momentului, marcat de riscurile de recesiune tot mai ridicate în ultima perioadă. După un semestru de încetinire economică şi o scădere a PIB-ului zonei euro cu 0,2% în al doilea trimestru al lui 2008, Comisia Europeană a revizuit predicţiile de creştere economică a zonei euro, de la 1,7% la 1,4%.

Cu toate acestea, printre perspectivele pe care le poate avea în vedere zone euro nu se numără şi relansarea economică, întrucât deficitele bugetare ale anumitor state şi măsurile Băncii Centrale Europene (BCE) de a nu coborî dobânda de referinţă nu permit aplicarea unui astfel de plan.

În schimb, printre subiectele de pe agenda reuniunii se numără favorizarea condiţiilor de acordare a împrumuturilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, considerate ca având o ofertă de locuri de muncă mai ridicată decât a marilor companii.

De asemenea, obiectivul de a restabili încrederea investitorilor în piaţa financiară europeană va fi luat în considerare, alături de menţinerea unui TVA scăzut .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb