Investitori din Polonia şi Cehia, interesaţi de "CFR Marfă"

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 26 septembrie 2012

Investitori din Polonia şi Cehia, interesaţi de "CFR Marfă"

Investitori din Polonia şi Cehia şi-au manifestat interesul pentru preluarea "CFR Marfă", procesul de privatizare fiind posibil să atragă şi interesul unor investitori locali, a declarat directorul general al companiei, Constantin Zaharia. Domnia sa a precizat, în cadrul unei dezbateri organizate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), pe tema privatizării "CFR Marfă": "Vom face tot posibilul ca privatizarea societăţii să se deruleze în cel mai transparent mod cu putinţă. Avem deja contacte cu parteneri străini, din Polonia şi Cehia. Aşteptăm să fim contactaţi şi de alţi transportatori şi avem semnale că şi transportatori interni vor dori să discute cu noi".

Companiile cu care reprezentanţii MTI şi ai "CFR Marfă" a avut întâlniri, până în prezent, sunt "PKP Cargo", din Polonia, şi "AWT", din Cehia, a declarat presei Constantin Zaharia. De asemenea, săptămâna viitoare sunt programate discuţii cu reprezentanţi ai "Optifin Invest", din Slovacia, a adăugat domnia sa.

"PKP Cargo" este divizia de transport feroviar de marfă a "PKP Group", conglomerat controlat de către statul polonez, format în anul 2001, ca urmare a reorganizării operatorului naţional de căi ferate. "AWT" este cel mai mare transportator feroviar privat din Cehia, compania având operaţiuni şi în ţara noastră, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia, Croaţia şi Olanda. "Optifin Invest" activează, cu precădere, în domeniul producţiei de vagoane de transportat marfă, deţinând mai multe fabrici în Slovacia, Polonia, Serbia şi Germania.

Horaţiu Buzatu, secretarul general adjunct al MTI, care coordonează atât activitatea "CFR Marfă", cât şi privatizarea societăţii de transport, a explicat că procesul urmează să se realizeze după o strategie care este privită cu "destule animozităţi". Aceasta nu reprezintă, însă, documentul final, ci cadrul general, care va fi urmat de norme specifice, a precizat domnia sa. "Ne dorim, în primul rând, maximizarea preţului. Interesul nostru nu este să scăpăm oricum de < CFR Marfă >, ci ca statul să obţină cât mai mult din această privatizare", a declarat oficialul MTI.

Horaţiu Buzatu a subliniat că statul doreşte să vândă integral pachetul de acţiuni pe care îl deţine la compania feroviară, cedarea unei participaţii parţiale nefiind fezabilă. O analiză realizată de către firma de audit şi consultanţă "Deloitte" arată că statul ar trebui fie să realizeze o vânzare integrală, fie să lichideze "CFR Marfă", potrivit domniei sale. Varianta din urmă înseamnă, însă, că toţi cei 9.100 de salariaţi ai companiei şi-ar pierde slujbele, a atras atenţia Horaţiu Buzatu.

Licitaţia urmează să fie organizată după aplicarea unor criterii de precalificare, buna intenţie a investitorilor nefiind suficientă, a declarat domnia sa. "Vom stabili criterii clare de precalificare, printre care obligativitatea menţinerii obiectului de activitate şi dovada că investitorul are ca obiect de activitate transportul feroviar de marfă", a precizat secretarul general adjunct al MTI.

În prezent, se lucrează la stabilirea valorii de piaţă a "CFR Marfă", privatizarea urmând să ţină cont de aceasta, şi nu de valoarea contabilă a companiei, a adăugat Horaţiu Buzatu. Oficialul ministerial a afirmat că, săptămâna viitoare, "Deloitte" urmează să predea o evaluare clară a valorii de piaţă a "CFR Marfă", reprezentanţii transportatorului feroviar susţinând că aceasta se ridică la aproximativ un miliar de euro.

După ce strategia de privatizare va fi aprobată de către Guvern, urmează să se constituie comisia de privatizare, precalificarea ofertelor urmând să aibă loc la jumătatea lunii noiembrie, iar câştigătorul licitaţiei, stabilit o lună mai târziu, a mai explicat Horaţiu Buzatu.

Sindicatele nu sunt de acord cu forma actuală a proiectului de privatizare

Reprezentanţii sindicatelor feroviare au declarat că acestea nu sunt de acord cu proiectul de privatizare în forma actuală, din cauză că acesta nu explică modul în care urmează să fie realizate restructurările, dacă personalul res­tructurat urmează să primească salarii compensatorii şi nici nu are în vedere problemele concurenţiale, în special cu privire la datoriile "CFR Marfă" şi la împrumutul sindicalizat în valoare de 120 milioane euro pe care l-a contractat.

"Nu sunt de acord cu acest proiect privind privatizarea CFR Marfă în forma în care este prezentat. Nu înţelegem de ce s-a luat decizia privatizării în totalitate a companiei, în pofida faptului că în alte ţări au fost privatizate pachete minoritare şi, iniţial, şi în cazul CFR Marfă se stabilise privatizarea a doar 20% din acţiuni. De asemenea, gurile rele spun că peste 30% din personalul societăţii va fi disponibilizat după privatizare", a afirmat Iulică Măntescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Mecanicilor de Locomotivă.

Un alt motiv pentru care sindicatele dezaprobă privatizarea este că MTI se opune ca 5% din acţiunile companiei să revină, după privatizare, sindicatelor, urmând ca, apoi, să fie răs­cumpărate de viitorul proprietar pentru plăţile către persoanele disponibilizate, a precizat domnia sa.

Iulică Măntescu a atras atenţia că există probleme concurenţiale pe care conversia datoriilor în acţiuni le ridică, probleme care trebuie notificate la Comisia Europeană. Liderul sindical a întrebat ce ar urma să se întâmple cu activele "CFR Marfă" după ce aceasta va fi privatizată, precum şi cu creditul sindicalizat, pe care banca ar putea să îl solicite integral.

"Nu vă jucaţi cu noi. Avem 9.000 de salariaţi ai < CFR Marfă > care freamătă şi, la un semn, vor ieşi în stradă. Constatăm că se doreşte privatizarea rapidă a < CFR Marfă >, fără a se dis­cuta de ce s-a ajuns în această situaţie, de ce transportul feroviar este discriminat în raport cu cel rutier şi, nu în ultimul rând, de ce este necesară privatizarea integrală? De ce să nu încercăm, ca în Germania sau Ungaria, privatizări parţiale?", a declarat Iulică Măntescu.

Sindicatele au mai solicitat ca în contractul de privatizare să se specifice obligativitatea ca investitorul să realizeze permanent transportul de marfă pe calea ferată, şi nu doar în cazuri de război sau calamitate, aşa cum este scris în actuala strategie.

Dan Diaconescu nu va putea participa la privatizarea "CFR Marfă" ca persoană fizică

Dan Diaconescu nu va putea să participe la privatizarea "CFR Marfă" ca persoană fizică, ci doar asociat cu firme sau fonduri de investiţii, care să îndeplinească criteriile impuse de Ministerul Transporturilor referitoare la capacitatea financiară sau operaţională, potrivit oficialilor MTI.

"Va putea, în măsura în care se va asocia într-un consorţiu, care va putea demonstra ministerului că îndeplineşte criteriile de precalificare cu privire la experienţa, la capacităţi financiare, la capabilitate operaţională. Numai aşa, dacă ne referim la acest domn", a declarat Cristina Militaru, şef Serviciu Privatizare în cadrul Ministerului.

Militaru a răspuns unei întrebări venite din partea presei cu privire la posibilitatea participării lui Dan Diaconescu la privatizarea "CFR Marfă". Ea a afirmat că va fi nevoie de o firmă din domeniu sau fonduri de investiţii care, la rândul lor, să fie asociate cu persoane juridice care pot îndeplini criteriile operaţionale, tehnice sau economice care urmează să fie înscrise în caietele de sarcini.

"O persoană fizică, simplă, nu va putea participa în nume propriu la această privatizare", a spus Militaru.

La rândul său, Horaţiu Buzatu a afirmat că Dan Diaconescu nu reprezintă o precoupare din punctul de vedere al Ministerului.

"Nu vreau să ajungem cu discuţia în jurul lui Dan Diaconescu. Nu-l cunosc. Vom vedea ce se întâmplă până la urmă. Nu înseamnă că, dacă îşi anunţă intenţia, aceasta se va şi materializa", a declarat domnia sa.

Cristina Chiriac: Statul nu poate impune condiţii de precalificare la licitaţie

Cristina Chiriac, fost vice-preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), ne-a declarat că nicio autoritate responsabilă pentru derularea unui proces de privatizare nu poate să impună unui investitor să păstreze obiectul de activitate a companiei pe care doreşte să o achiziţioneze şi/sau numărul de angajaţi al acesteia, şi nici să activeze în acelaşi domeniu cu respectiva companie. "Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legislaţia naţională cu privire la privatizare se completează cu cea europeană. Iar normele europene cer transparenţă şi competitivitate în derularea proceselor de privatizare, ceea ce înseamnă că astfel de condiţii sunt interzise, pentru că pot să constituie ajutor de stat", ne-a explicat domnia sa.

Cristina Chiriac consideră că impunerea unor condiţii de precalificare, precum cele pe care Ministerul Transporturilor doreşte să le aplice în cazul "CFR Marfă", reprezintă o încălcare flagrantă a legislaţiei comunitare. "Orice investitor care face dovada că nu are cazier judiciar şi nici cazier fiscal şi care achiziţionează caietul de sarcini are dreptul să participe la licitaţie", a subliniat fostul vice-preşedinte AVAS.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro