Ioan Oltean: Pensiile nu se vor diminua şi nu se vor impozita în anul 2012

F.A.
Politică / 21 octombrie 2011

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că pensiile nu se vor diminua şi nu se vor impozita n 2012, iar Guvernul analizează "în funcţie de mersul economiei" posibilitatea indexării pensiilor anul viitor, potrivit HotNews.ro.

Ioan Oltean a spus că opoziţia este "iresponsabilă" şi are o singură preocupare, aceea de "a induce în opinia publică şi mai ales în segmentele defavorizate teama zilei de mâine".

"Nu există niciun fel de teamă în ce priveşte diminuarea sau impozitarea pensiilor cum încearcă diverşi specialişti ai opoziţiei să acrediteze sau să inducă în opinia publică această concluzie. Pensiile nu se vor diminua în anul 2012. Pensiile nu se vor impozita în 2012. Guvernul analizează, în funcţie de mersul economiei, posibilitatea indexării pensiilor anul viitor şi a majorării acestora în raport cu prevederile legii speciale, dar nu poate spune în acest moment fiindcă nu are toate datele la îndemână, dar poate spune cu certitudine că pensiile nu vor fi diminuate şi nu vor fi impozitate pentru a înlătura orice fel de grijă a celor care sunt beneficiarii acestei forme de existenţă", a spus Oltean.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb