Iohannis a promulgat legea privind pensiile speciale pentru parlamentari

Andrei Stan
Politică / 23 decembrie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind promulgarea legii privind indemnizaţiile speciale pentru limita de vârstă a parlamentarilor, informează Administraţia Prezidenţială.

Pe 15 decembrie, plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat cererea de reexaminare a preşedintelui pe proiectul legii privind pensiile parlamentarilor şi au adoptat proiectul de lege cu amendamente.

Potrivit acestei legi, parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

"Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar. Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 254 - 257 din legea nr.15/1968 privind Codul Penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi ulterioare", prevede legea.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acestui act normativ în 10 iulie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. p-asta ai promulgat-o repede,pe cealalta de care depind zeci de mii de oameni ai trimis-o repede inapoi in Parlament!

    Pas cu pas, se da pe brazda; joaca, cum i se canta. 

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb